Educaţie prin cultură: „Cultura înseamnă lărgirea minţii şi a spiritului.” ( Jawaharlal Nehru)

0
766

romiAm mai spus: educaţia este calea către integrarea socială a romilor. Este crezul meu şi niciodată nu îl voi abandona. Avem la dispoziţie o serie întreagă de mecanisme, prin intermediul cărora putem oferi copiilor şi tinerilor de etnie romă o şansă la o viaţă normală. Putem transforma năzuinţele în certitudini. Speranţa să devină concretizare. Consider că educaţia se poate face prin mai multe mijloace. Chiar şi prin cultură, artă fiind o sensibilă formă de comunicare.

             În săptămâna 19-23 iunie, Partida Romilor PRO EUROPA Sucursala Dolj, Centrul Regional Sud-Vest Oltenia al Partidei Romilor şi Consiliul Judeţean Dolj au derulat un amplu program cultural-educativ în două comune ale judeţului nostru, Caraula şi Catane, acolo unde există importante comunităţi rome. Totodată, proiectul nostru s-a bucurat de sprijinul autorităţilor comunale din cele două localităţi.

          Chiar dacă este vara şi a început vacanţa elevilor, am considerat că educaţia este valabilă în orice anotimp şi în orice loc. Am ales cele două localităţi, tocmai pentru ca tinerii şi copiii de acolo au mai greu acces la autentice acte culturale.

Dacă am reuşit să îmbinăm cultura cu educaţia, acest fapt înseamnă că am deschis mai multe căi de perspectiva pentru tinerele vlastare care cândva îşi vor aminti de vara anului 2017.

          Un grup de inimoşi actori din Bucuresti, unii dintre ei fiind chiar de etnie roma, au interpretat piese de teatru în faţa copiilor de la Caraula şi Catane, în veritabile reprezentaţii în spaţii neconvenţionale. Ulita, tapsanul, pajistea, au devenit scene nu doar de teatru, ci şi ale vieţii.

         romi1 Fiecare spectacol a avut încărcătura sa, atât emoţională, cât şi educativă, din perspectiva firului poveştii. Fiecare replica a fiecărui actor a fost o adevărată pildă, o normă de etică, o lecţie deschisă de civilizaţie. Mesajul a fost profund, copiii şi tinerii romi, invatand, prin prisma forţei exemplului, diferite norme de conduită în societate. Mai mult, unele momente au fost interactive, publicul venind alături de îndrăgiţii actori, astfel reuşind să creăm un dialog spiritual-educativ.

          Am remarcat atât interesul publicului, dar şi dăruirea actorilor. Nu au ţinut cont de faptul că mergem în mediul rural, în încinsul sud al Olteniei şi ca vor juca în faţa unui public mai aparte, în spaţii neconventionale. Fiecare actor a pus suflet în ceea ce a facut. Mesajele-ţintă şi-au atins scopul.

          Am fost impresionat de cum au reacţionat micuţii spectatori. Ochii lor vioi au sorbit fiecare replica, au admirat cu încântare fiecare pată de culoare de pe costumele personajelor.

          romi2Tot ceea ce s-a întâmplat la Caraula şi la Catane m-a dus cu gândul la faptul ca sub soare este loc pentru toţi. Actorii nu au mai ţinut cont de faptul că ei sunt adevărate personalităţi. Nu numai că şi-au făcut meseria, dar au fost în permanenţă oameni de mare caracter şi de aleasă omenie.

          Nu trebuie să semănăm tendinţe rasiale în societate, dacă vrem ca mai târziu să nu semănăm violenţa. Trebuie să ne respectăm unii pe alţii şi atunci când avem posibilitatea, să venim în sprijinul celor mai puţin favorizati decât noi.

          Actorul, îsi face meseria sa, pe scenă. Dar când vii şi transmiţi mesaje de suflet, din costumul personajului şi din adâncul sufletului, atunci cu adevărat se cheamă că eşti formator de caractere, eşti dascăl al sufletelor. Alini suferinţe de nimeni ştiute, uneori nespuse vreodata, dar ascunse in lacrimile unui copil de etnie roma, care tânjeşte după frumos în viaţă, după dreptul sau la educaţie.

          romi4Nu trebuie să punem la zid un copil, doar pentru culoarea pielii sale. Pentru că el să poată dărui societăţii, atunci când va creşte, trebuie să îi dăruim noi, acum, când caracterul sau este în plină formare. Copiii, ceea ce văd, asta fac. Forţa exemplului este covârşitoare.

          Trăiesc o mare bucurie. Prin cultură, am reuşit să facem nişte copii să vadă lumea cu alţi ochi. Să râdă, dar să şi înveţe. Să admire fascinaţi, dar să şi asimileze. Să descopere cultura, să guste arta şi să facă paşi importanţi pe calea educaţiei.

Centrul Regional Sud-Vest Oltenia al Asociaţiei Partida Romilor “Pro – Europa”, prin preşedinte Romeo Tiberiade, mulţumeşte Primăriei Carula, Consiliului Judeţean Dolj, Partidei Romilor Pro-Europa şi Centrului Naţional de Cultură a Romilor- Romano Kher, instituţie publică aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Romi.