OIRPOSDRU SV Oltenia gestionează peste 80 de proiecte

0
312

Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest Oltenia a organizat, ieri, la sediul Prefecturii Dolj, Seminarul de sprijin privind implementarea proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”. La eveniment au participat reprezentanţi ai Organismului Intermediar şi reprezentanţi ai echipelor de management, desemnaţi din partea organizaţiilor care implementează  proiectele de tip grant, strategic şi ajutor de stat şi de minimis finanţate din FSE prin POS DRU, din Regiunea Sud-Vest Oltenia. Seminarul este organizat în fiecare lună de POSDRU Oltenia şi vine în sprijinul beneficiarilor de finanţare nerambursabilă pentru a asigura o abordare unitară a modului de implementare a proiectelor.

«Dezbaterile care au avut loc astăzi (n.r. – ieri) au vizat cele două reglementări privind implementarea proiectelor emise de AMPOSDRU în luna iunie respectiv „Decizia nr. 2 pentru modificarea şi completarea Deciziei nr. 53/13.12.2010 şi „Clarificarea nr. 1 privind unele aspecte referitoare la modul de înlocuire a partenerilor”, precum şi  modificările cadrului legislativ în materie de achiziţii publice. De asemenea s-a insistat pe prevederile „Instrucţiunii nr. 43 privind simplificarea verificărilor administrative asupra cererilor de rambursare” care, deşi se aplică din luna martie, OIRPOSDRU SV Oltenia doreşte ca documentele aferente cererilor de rambursare depuse de către beneficiari să fie bine întocmite pentru a reduce la minim perioada  de rambursare a banilor», a precizat Mihaela Mocanu, directorul executiv al OIRPOSDRU SV Oltenia.

La această dată, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest Oltenia gestionează 80 proiecte, cu o valoare totală de 333.368.868,72 lei.