La 24 iunie, Biserica prăznuieşte naşterea Sf. Ioan Botezătorul, cel care, potrivit planului divin, avea misiunea de a anunţa venirea lui Hristos în lume. De aceea, profetul Isaia îl asemăna pe Sf. Ioan cu un crainic regal care, la vechii israeliţi, anunţa pe unde şi mai ales când avea să treacă regele.
În legătură cu naşterea sa, evanghelistul Luca istoriseşte că în vremea lui Irod, regele Iudeii, era un preot cu numele Zaharia, femeia lui se numea Elisabeta, nu avuseseră niciodată copii, iar acum se aflau la adânci bătrâneţi. Pentru evrei, naşterea unui copil în sânul familiei însemna o binecuvântare a lui Dumnezeu, iar absenţa lui, dimpotrivă, o pedeapsă dumnezeiască. Evanghelistul ne spune că şi Zaharia, şi Elisabeta erau “drepţi înaintea lui Dumnezeu şi fără prihană”, deci e greu de crezut că ei căzuseră într-o asemenea osândă. Deşi trecuseră de vârsta când mai puteau avea copii, stăruiau în rugăciune ca Dumnezeu să le binecuvânteze casa cu un copil. Şi pe când Zaharia se afla la templu şi slujea, i s-a arătat îngerul Domnului şi i-a zis: “Nu te teme, Zaharia, rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. El va fi mare înaintea Domnului, nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.” Zaharia, ştiindu-se în vârstă, nu se grăbeşte să creadă vorbele îngerului şi îi cere un semn. Îngerul îi dă semnul, care este în acelaşi timp şi o pedeapsă: pentru îndoiala lui va fi mut până în ziua când se vor împlini toate acestea.
“Şi venind vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudeniile ei că a făcut Domnul milă mare cu dânsa şi s-au bucurat împreună cu ea.”, ne spune Evanghelia. În ziua a opta de la naştere, după obiceiul iudaic, avea loc tăierea împrejur a pruncului şi tot atunci primea şi un nume, care de regulă era al tatălui sau al bunicului. Vecinii şi rudele voiau să-l numească Zaharia, ca şi pe tatăl său. Dar mama lui a zis: “Nu, se va chema Ioan”. Şi au făcut semn tatălui, iar acesta cerând o tăbliţă a scris: “Ioan este numele lui”. Cei de faţă au fost uimiţi de alegerea numelui, fiindcă Zaharia călca o tradiţie veche la iudei, dar văzând cum acesta îşi recapătă graiul, uimirea lor a crescut şi mai mult şi se întrebau “Oare ce va fi cu pruncul acesta?” Şi Zaharia, plin de Duh Sfânt, profeţeşte: “Tu, pruncule, prooroc al celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului ca să găteşti căile Lui.”
Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Apărat de Domnul, a vieţuit îngereşte, ca să se vadă limpede că scopul lucrării lui Hristos pe pământ este să facă din oameni îngeri. Şi a petrecut în pustiu până în ziua rânduită să se arate poporului, pregătind calea Celui ce venea să mântuiască neamul omenesc.
