Prin introducerea impozitului pe venit plătit direct de salariaţi, statul român pregăteşte, în realitate, o lovitură puternică dată economiei nefiscalizate. În urmă cu ceva ani, nivelul acesteia era de peste o treime din PIB naţional. Orice economie subterană duce la o apariţia unor bugete publice firave, dar care cer o împovărare fiscală, adesea insuportabilă. Odată declanşată această temă economică, noi va trebui să procedăm la păstrarea tuturor bonurile şi chitanţelor fiscale, dar să le şi pretindem în toate actele de comerţ şi nu numai. Punând accentul pe sectoarele Sănătate şi Educţia, actualul Executiv arată că ştie foarte bine unde trebuie umblat. Oricum, majorările salariale din sectorul de stat, ca să fim oneşti, nu s-au făcut prin creşterea perfomanţelor administrative iar fodurile pompate în buzunarele angajaţilor trebuie recuperate de undeva. Totodată, o nouă armată de funcţionari este pe cale de a ecloza: 10.000 de consultanţi fiscali! Dacă-i Stat, păi Stat să fie!
Ca orice partid mare care se respectă, nici PSD nu a făcut excepţie de la politice sociale, mai cu seamă cele de majorare a veniturilor salariaţilor. Unde a deschis cufărul cu promisiuni? Păi, mai peste tot. Cât de sustenabile vor fi aceste ridicări salariale, doar timpul ne-o va dovedi. Numai că, din păcate, nici preţurile şi nici tarifele la bunuri şi servicii nu au rămas neschimbate. Din contră. Ca un mic exemplu, pâinea, un produs tractor în economia generală a oricărui stat are, de ceva săptămâni, preţul majorat cu 20%.
Vom proba cheltuielile, cu bonuri şi chitanţe
Potrivit iniţiativei, aşa cum este expusă şi de ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, declaraţia de venit global nu este un nou impozit, ci doar un mod nou de calcul. În cadrul cheltuielilor deductibile vor intra, printre altele, abonamentele medicale din sistemul privat, taxele de şcolarizare pentru copii, costuri efectuate cu renovarea, reabilitarea termică, construcţia de locuinţe, asigurări de bunuri sau de viaţă, cheltuieli cu hrana şi îmbrăcămintea.
Cum vom proba aceste cheltuieli? Simplu: cu bonuri fiscale, chitanţe, facturi şi tot felul de acte doveditoare, prin care arătăm unde lăsăm banii. Impozitul pe venitul global calculat pe gospodărie se va plăti o singură dată pe an, pe baza declaraţiei fiscale depusă în luna mai a anului următor. Cu alte cuvinte, pe parcursul a 12 luni calendaristice, noi va trebui să strângem sutele de bonuri şi chitanţe, iar în mai 2019 să depunem declaraţia de venit global.
Tot mecanismul va genera o presiune imensă asupra economiei negre, cea care face să circule pe piaţa monetară miliarde de lei ce scapă fiscalizării. De la micul magazin din scara blocului, la cele cu profil specializat – făine şi produse făinoase, hrană de animale, băuturi la vrac -, va trebui să solicităm şi să primim bonul fiscal. Sună a revoluţie în sistemul fiscal naţional şi tare greu ne este să prefigurăm o atât de severă disciplinare în raporturile comerciale din ţara noastră. Tot ministrul Muncii dă o soluţie pentru cei ce nu sunt interesaţi să-şi deducă diversele cheltuieli: membrii gospodăriei nu mai sunt obligaţi să păstreze toate bonurile şi facturile!
Se naşte o nouă armată: a consultanţilor fiscali!
Pentru introducerea noului model de impozitare se vor folosi trei termene succesive: 1 ianuarie 2018 – se aplică sistemul de deduceri şi noile impozite; 1 decembrie 2018 – sunt selectaţi şi pregătiţii consilierii fiscali, ce vor fi arondaţi pe gospodării; 1 mai 2019 – se depune pentru prima oară declaraţia anuală de venit global pe gospodărie, luându-se în calcul noul model de impozitare şi deducerile care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2018.
Aceşti consultanţi fiscali, circa 10.000 la număr, vor fi cei care vor completa declaraţiile anuale de venit pe gospodărie, în numele membrilor gospodăriei. Tot ei vor fi cei care depun declaraţiei anual de venit global şi efectuază plăţile tuturor obligaţiilor fiscale ale membrilor familiei către administraţiile şi instituţiile publice centrale sau locale. Vor înlocui definitiv ghişeele pentru persoanele fizice. Un consultant fiscal va gestiona circa 200 de gospodării în urban şi circa 250-300 în mediul rural.
Plata acestor consultanţi se va face din trei surse diferite. Un venit per capita, corespunzător numărului de persoane din gospodăriile pe care le gestionează, apoi un venit din comisioanele încasate pentru plăţile făcute în numele gospodăriilor către instituţiile publice de stat. Acest comision va fi cuprins între 2% şi 5% din valoarea plăţii şi va cădea în sarcina instituţiei publice către care se face plata. Vor mai avea un venit din comisioanele plătite în numele gospodăriilor către diverşi operatori privaţi, de exemplu furnizorii de utilităţi, care vor dori să îşi colecteze veniturile prin intermediul consultanţilor fiscali. Aceste comisioane vor fi în sarcina operatorului privat.
De ce nu se resetează România?
Tot acest mega proiect fiscal este lăudabil, însă parcă lipseşte o voinţă puternică politică de a curăţa societatea românească de tarele sale majore. În Învăţământ este aproape haos: natalitatea este la pământ, clasele din rural nu depăşesc 20 de elevi, din care peste două treimi mai frecventează cursurile doar pentru a nu li se tăia ajutoarele sociale; performanţa dascălilor o vedem zilnic, iar a da salarii de peste 2.500-3.000 de lei unui debutant în învăţământ este o decuplare de la realitate, ca să fim mai puţin duri.
În Sănătate, acelaşi lucru. Medicii, asistentele, infirmierele, liftierele, portarii, ambulanţierii sunt stat în stat! Eşti la mâna lor şi punct. Sunt mici Dumnezei, aici, sub soare! De ce nu se face o delimitare clară între activitatea medicală la stat şi cea la privat? De ce se închid ochii când materialele sanitare circulă între spitalele publice şi cabinetele private ale medicilor, aşa cum mutăm noi pungile cu mâncare din balcon în bucătărie? Cum poţi să acorzi 900 de lei pentru o zi de gardă unui medic rezident, adică aproape identic cu salariul minim de economie câştigat de marea majoritate a salariaţilor din România!?
Cu carul înaintea boilor!
Vrem să umblăm la plăţile la „negru”? De acord. Dar cu cine intrăm noi, cetăţenii, în contact pe „latură economică”? Cu profesorii care ne meditează copiii. Dar cine îndrăzneşte să le ceară bon fiscal? Cu medicii, cărora, pentru că sănătatea ne este cel mai de preţ bun, le îndesăm în buzunare! Cu funcţionarii publici din administraţie, ce se cred stăpâni pe plantaţie; deşi uită că o stare de normalitate este cea în care trebuie să-şi respecte contribuabilul, în slujba căruia se află 8 ore pe zi sau chiar mai mult!
Este nevoie de o reaşezare corectă a imensului aparat birocratic al statului, pe criterii de eficienţă şi competenţă, cum o face orice antreprenor cu scaun la cap în propria firmă. De când a intrat în vigoare interdicţia fumatului în spaţii publice, zeci de funcţionari stau lipiţi de zidurile exterioare ale clădirilor, savurând nu una, ci zeci de ţigări pe parcursul unei zile de lucru. În privat, chiar s-au făcut analize dure ale traseisticii de lucru în cazul unui angajat şi s-a dovedit că timpul de lucru efectiv este foarte scăzut. Rămânem o societate bolnavă, atomizată, cu grave carenţe de asumare corectă a poziţiilor sociale pe care le ocupăm la un moment dat. Manifestăm şi la nivel local, dar şi central, o dispoziţie tot mai puternică pentru a încurca lucrurile, pentru a mai bifa ca trecută o zi de muncă, fără să realizăm că ne furăm singuri căciula. Mai grav este că o furăm şi pe cea a urmaşilor noştri. A celor de rând, că mai-marii ţării au pus de-o parte mălaiul şi pentru generaţiile lor ce vor coloniza planeta Marte!
