Primăria Municipiului Craiova anunţă că în vederea desfăşurării partidei de fotbal dintre echipele României şi Suediei ce va avea loc în ziua de 27.03.2018 pe stadionul „Ion Oblemenco” din municipiul Craiova, se va restricționa circulaţia rutieră astfel:
- În ziua de 27.03.2018, intervalul orar 15.00-24.00, se va restricţiona circulaţia rutieră pe bulevardul Ştirbei Vodă, de la intersecţia cu bulevardul 1 Mai şi strada Bibescu, până la intersecţia cu strada Râului, pe ambele sensuri de mers.
- În ziua de 27.03.2018, intervalul orar 19.00-24.00, se va restricţiona circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum:
- strada Sfântu Dumitru;
- strada Matei Basarab, de la intersecţia cu bulevardul Ştirbei Vodă până la intersecţia cu strada Madona Dudu;
- bulevardul Ştirbei Vodă, de la intersecţia cu strada Calea Unirii până la intersecţia cu bulevardul 1 Mai şi strada Bibescu, pe sensul de mers către stadionul Ion Oblemenco;
- strada Bucovăţ, de la intersecţia cu strada Elena Teodorini până la intersecţia cu strada Câmpia Islaz.
Accesul în zonele restricţionate va fi permis pentru mijloacele de transport în comun şi pentru autovehiculele care deţin permis parcare pentru zona stadionului.