Când Alina Mungiu Pippidi discută lucruri la care nu se pricepe

0
46

De aproape 20 de ani, doamna Alina Mungiu Pippidi, preşedintele Societăţii Academice din România, are o părere grozavă despre sine, pe care încearcă sistematic să o livreze şi altora. Uneori nu te obligă, când apare pe micul ecran, să comuţi canalul, alteori, însă eşti îndemnat să o faci. A crezut la un moment dat că pune preşedinţi la Cotroceni, după ce în 1996 a venit cu ideea “contractului de 200 de zile“, luat după “contractul cu America” al unor republicani, pasat lui Emil Constantinescu, care a răsplătit-o ulterior, drept bonus, cu şefia ştirilor TVR. 8 ani mai târziu, mai exact în 2004, pentru că lansase “coaliţia pentru un parlament curat“, a crezut că la jertfa depusă va fi sinecurată de Traian Băsescu. N-a fost. A mai sperat acelaşi lucru, ca unul dintre liderii eterogenei mase învingătoare, după alegerea lui Klaus Iohannis în 2014, deşi – cadru didactic la Hertie School of Guvernance din Berlin – nu se afla într-un an sabatic. Numele său apăruse pe o listă de consilieri ai preşedintelui Klaus Iohannis, dar ce-i prea mult uneori dăunează. Poate aşa s-a considerat. Să admitem că Alina Mungiu Pippidi se mişcă lejer ca politolog, etalând expertiză în politici publice, buna guvernare, lupta anti-corupţie şi democratizare. Invitată luni seara la un post de televiziune, şi-a exprimat într-un acces de incomprehensibilă iritare nemulţumirea faţă de discursul lui Klaus Iohannis în faţa plenului reunit al Parlamentului. Şi nu avea dreptate. Dacă am putea admite că nu am asistat la un discurs de referinţă al actualului preşedinte al ţării, nu am asistat nici la un “discurs neinspirat, neclar (…), conţinând şi lucruri bune, dar şi acele lucruri bune, pierdute“, cum l-a descris Alina Mungiu Pippidi, deloc atentă cu propria topică. Discursul la care se face referire a fost unul bine structurat, cu idei atent calibrate, recomandări fireşti, din perspectiva anului electoral. Nu puţine idei au vizat chestiuni de politică externă ale României, într-un context european destul de neclar, atât prin “Brexit”, cât şi prin problema imigranţilor. A făcut însă preşedintele Societăţii Academice din România, Alina Mungiu Pippidi, o remarcă, nu atât inabilă, cât de-a dreptul descumpănitoare: “Aceste nu sunt luări de poziţii ferme, ci ambigue. Încercând să mulţumeşti pe toată lumea, o sa ajungi să pierzi pe toată lumea, pentru că nu ştiu de partea cui eşti“. Ne îndoim de faptul că Alina Mungiu Pippidi chiar nu ştia că preşedintele “exercită funcţie de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate“, că e derobat politic, adică “nici cu ăia, nici nu ceilalţi“, că respectă intelectualitatea într-un fel, dar nu excelează printr-o retorică de invidiat, aşa cum nu excelează nici Alina Mungiu Pippidi, din cauza autosuficienţei, într-o logică implacabilă. Voce a opoziţiei civice din România, un critic tranşant, de regulă, a încurcat luni seara lucrurile încât a lăsat impresia că nu a urmărit nici discursul la care a făcut referire şi a vorbit, cum se spune, “la plesneală“. Ceea ce e regretabil pentru prestigiul său academic. Să reţinem totuşi că în premieră preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat un preşedinte “nespectator”, adică se va implica, în virtutea atribuţiilor care îi revin într-o serie de numiri, la vârful conducerii DNA, ICCJ şi CSM.