Astă-seară pe „Ion Oblemenco” din Craiova, nu se dispută doar penultima etapă a play-off-ului Superligii, cu Universitatea din Bănie şi Universitatea din Cluj-Napoca, protagoniste, ci se stabileşte în procent covârşitor sau de sută la sută campioana ţării. Nu este aşadar doar un meci oarecare, cu miza lui firească, ci unul cu majuscule, după… spusele clasamentului. Este meciul deceniului! Avem în lume Clasico, Klassiker, Super Clasico, cu farmecul şi puterea lor de seducţie, dar aici la Craiova e vorba de istorie, de o ambiţie oltenească fără margini, de a reedita, la amplitudinea lor, bucurii adânci şi cu totul personale trăite cu decenii în urmă. Craiova eternă, cu istoria ei fotbalistică încărcată, care a văzut mari echipe ale Europei pe „Centralul” de odinioară, ale cărui tribune au vibrat din armături, ocazionează un spectacol pentru care îţi trebuie sânge rece şi nervi tari. Ceea ce toată lumea ştie, Craiova are un punct în faţa Clujului, evident în clasament, înaintea derby-ului. O remiză ar prelungi aşteptările, iar o victorie a Craiovei (înaintea etapei din Giuleşti) ar marca câştigarea titlului şi începerea sărbătoririi lui. Febrilitatea suporterilor, a fabuloşilor suporteri, este la cote ridicate, inimile lor deja cântă. Aportul lor contează. Nu sunt al 12-lea jucător, cum s-a spus mereu, sunt… titulari. Meciul de astă-seară succede, ce paradox, finalei „Cupei României”, de acum câteva zile, dintre aceleaşi echipe, trofeul fiind adjudecat de Craiova. N-am să spun că echipa Craiovei este superioară celei a Clujului. N-am vocaţie pentru îngâmfare, nu numai c-o detest. Sunt bântuit tot de atâta modestie cât geniu are primarul Clujului, Emil Boc, când urează succes Craiovei… în Liga Europa. E mult mai greu să fii simpatic, decât să faci ironii stupide, aşa cum e destinul oricărei ironii. Nu mai insist. Puţine lucruri pe pământul ăsta pot provoca o bucurie, de proporţiile celei pe care ar provoca-o o victorie a Craiovei, care ar înveseli întreaga Oltenie. „Muică noi suntem un neam / Ca frunza lucind pe ram”, spune cântecul. Să ne aducem aminte, fiindcă e cazul, că stadionul din Bănie se numără printre cele mai respectuase la adresa oaspeţilor. Prin aportul Peluzei Nord, care a dat un recital magnific, şi pe malul Cibinului, astă-seară vom învinge şi dacă în loc de 30.000 de spectatori, hotărâţi şi organizaţi să-şi încurajeze echipa, s-ar afla tot atâţia surdo-muţi, cărora li s-ar fi dat ordin să nu-şi folosească braţele. Merităm să învingem, fără nici o îndoială. Oamenii lui Felipe Coelho au înţeles ce vrea Craiova. Banda lui Nicuşor Bancu (fabulos la Sibiu) intră pe teren pregătită de orice sacrificiu. Succes! Partida va fi arbitrată de Marcel Bârsan, un om care astă-seară nu este de invidiat.















