Primăria Segarcea va reabilita Spitalul Orășenesc

0
475

Clădirea Spitalului Orășenesc Segarcea, care a fost distrusă în urma incendiului de la începutul acestui an, va fi refăcută în totalitate în următoarele luni. Primăria localității a întocmit documentele pentru a solicita fondurile necesare de la Ministerul Dezvoltării, iar în cazul în care banii nu vor fi primiți de la Guvern, vor apela la fonduri proprii. Lucrarea se ridică, după toate estimările, la 700.000 de euro și este absolut necesară deoarece clădirea adăpostește mai multe cabinete medicale din ambulatoriu, aici ajungând pacienți din 12 localități.

Chiar în prima zi a anului 2015, una dintre clădirile Spitalului Orășenesc din Segarcea a fost mistuită de flăcări. Focul a izbucnit la ora 17.00 și a cuprins o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați din acoperișul unității medicale. Pentru că flăcările se întindeau cu repeziciune, s-a intervenit cu șase autospeciale de apă și a durat două ore până ce pompierii au reușit să stingă incendiul. În interior se aflau birouri, mai multe cabinete și aparatură medicală, iar la demisol erau arhivate documentele pacienților care, din fericire, au fost evacuate și salvate în cele din urmă. Pagubele au fost însă foarte mari, clădirea respectivă fiind afectată în mare parte astfel încât nu mai poate fi folosită în starea în care se află acum.

Se lucrează la studiul de fezabilitate

Clădirea distrusă de flăcări este tot ce mai rămăsese dintr-un palat frumos în care familia regală a României își petrecea vacanțele în vremea domniei regelui Carol I. De mulți ani, aici funcționa ambulatoriul unității medicale. Primarul localității, Nicolae Popa, spune că trebuie să se reabiliteze această clădire întrucât este o anexă importantă a spitalului care asigură spațiu pentru activitatea medicală. „Acum se lucrează la întocmirea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea acestui corp de clădire. Vom încerca să atragem bani de la Ministerul Dezvoltării, iar dacă nu se va putea va trebui să îi alocăm noi, pentru că spitalul are foarte mare nevoie de această clădire”, a menționat primarul Nicolae Popa.

Investiția se ridică la 700.000 de euro

Din estimări a rezultat că investiția se ridică la suma de 700.000 de euro, un bugetul destul de mare care pune în dificultate Primăria Segarcea. Deși se vorbește despre o sumă mare, administrația locală spune că banii sunt absolut necesari deoarece această unitate medicală deservește 12 localități și nu mai puțin de 50.000 de persoane. „Segarcea este, și din punctul de vedere al sistemului sanitar, un centru de referință pentru această zonă. Incendiul a distrus plafoanele, acoperișul și cabinetele de ORL, planning, neurochirurgie și neurologie, dar și birourile conducerii. Acum este absolut necesar să refacem clădirea pentru ca oamenii să beneficieze în continuare de servicii medicale”, a mai spus primarul orașului Segarcea. Pe segmentul de asistență socială, Segarcea va avea, tot din acest an, și un centru pentru persoanele cu dizabilități care va fi amenajat în fosta școală specială de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj.

Parcul „Domeniile Coroanei” va fi gata anul acesta

Tot pentru anul 2015, Primăria Segarcea și-a propus să readucă la viață Parcul „Domeniile Coroanei” care se găsește în centrul orașului. Parcul se întinde pe 5 hectare și a fost amenajat în anul 1886, iar ultima reabilitare a fost făcută în 1998, când doar s-au plantat câțiva copaci. Acum însă se vor planta 1.000 de copaci ornamentali și trandafiri, care vor fi îngrijiți cu ajutorul unui sistem de irigații, și acesta urmând să fie achiziționat tot în acest an. Potrivit primarului Nicolae Popa, vor fi refăcute și aleile, iar fântâna arteziană care a început să se construiască încă de anul trecut mai trebuie doar să fie placată cu marmură. Tot în parc vor fi instalate și spații de joacă pentru copii, grupuri sanitare și băncuțe pentru odihnă. Parcul „Domeniile Coroanei” va fi iluminat pe timp de noapte cu un sistem de 20 de lămpi fotovoltaice.

Investitorii sunt așteptați cu mai multe facilități

Primăria Segarcea le oferă facilități tentante firmelor care doresc să-și stabilească afacerile în oraș. Primarul Nicolae Popa spune că sunt mulți tineri cu studii medii și superioare care ar dori să aibă un loc de muncă, iar cei care ar veni să investească aici ar avea la îndemână oameni pregătiți. „Pentru investitori, Consiliul Local Segarcea va pune la dispoziție spații de producție, cât și o scutire de la plata taxelor locale pe o perioadă de cel puțin 5 ani. Sunt facilitățile pe care noi le oferim societăților care doresc să-și dezvolte afaceri aici. Avem și mulți tineri bine pregătiți care sunt dornici să-și găsească un loc de muncă, dar și destule spații de producție unde am putea să-i găzduim”, a mai spus primarul Nicolae Popa. Cel mai mare investitor din zonă este SC Cervina, care a creat multe locuri de muncă în zonă, iar o altă societate este Fibalco, care a asigurat locuri de muncă pentru 200 de persoane la fabrica de încălțăminte pe care și-a deschis-o în Segarcea.

LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU