14 reţinuţi în dosarul fraudelor de la Direcţia de Taxe şi Impozite Craiova

0
505

Nu mai puţin de 14 persoane, majoritatea femei, 10 dintre ele încă angajate la Direcţia de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Craiova, au fost reţinute pentru 24 de ore, joi seara, în urma celor 24 de percheziţii făcute de poliţiştii de investigarea fraudelor împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Este vorba despre un dosar în care funcţionarii sunt suspectaţi că au şters din evidenţa informatizată a instituţiei amenzi ale unor persoane sau că au acordat facilităţi fiscale unor persoane care nu beneficiau în mod normal, prejudiciul creat în acest fel bugetului local fiind de aproximativ 650.000 lei. Aseară, toţi cei 14 inculpaţi, cu vârste cuprinse între 33 şi 56 de ani, au fost prezentaţi Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Activitatea infracţională reţinută în sarcina angajaţilor Direcţiei de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei municipiului Craiova inculpaţi în acest dosar s-a întins pe mai mulţi ani, iar oamenii legii spun că şi după descinderea din vara anului 2011, de la sediul instituţiei, din Piaţa Centrală a Craiovei, aceştia şi-ar fi reluat obiceiurile. Astfel, în urma celor 24 de percheziţii efectuate joi, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de lucrători ai altor structuri din cadrul IPJ Dolj, la locuinţele unor foşti şi actuali angajaţi ai Direcţiei de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei municipiului Craiova, au fost ridicate şi conduse la sediul Poliţiei 25 persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni economice.

În plus, oamenii legii au ridicat şi documente găsite la locuinţele suspecţilor, dar şi alte mijloace de probă. Anchetatorii spun că suspecţii, în schimbul unor sume de bani sau a altor foloase, ar fi şters din evidenţa informatizată amenzile unor persoane, ar fi scutit de la plata sumelor datorate bugetului de stat persoane care nu beneficiau de facilităţi sau chiar au anulat chitanţe care atestau plata unor taxe judiciare de timbru.

Au creat un prejudiciu de aproximativ 650.000 lei

„În fapt s-a stabilit că persoanele în cauză, în calitate de funcţionari ai Direcţiei de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei municipiului Craiova, în perioada 2007-2014, au şters din evidenţa fiscală informatizată mai multe debite din amenzi, în baza unor sentinţe civile fictive şi a unor chitanţe nereale. Aceştia au acordat nejustificat facilităţi fiscale unor persoane care nu aveau dreptul şi care nu se încadrau în prevederile legale ori au anulat mai multe chitanţe prin care au fost încasate taxe judiciare de timbru, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul. Din investigaţii s-a stabilit un prejudiciu creat bugetului local de aproximativ 650.000 lei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol, precizând că în cauză se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de fraude informatice, fals intelectual, înşelăciune şi abuz în serviciu.

Ca urmare a cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, joi seara, faţă de 14 persoane, cu vârste cuprinse între 33 şi 56 de ani, toate din Craiova. Este vorba despre: Andreea Loredana Beldeanu-Gegiu (38 de ani), Corina Coadă Petria (33 de ani), Vasilica Iuliana Bumbac (39 de ani), Claudia Mariana Bogoi (40 de ani), Daniel Petrişor Stepan (44 de ani), Luminiţa Predoaica (45 de ani), Ioana Moraru (41 de ani), Lucica Păsărică (56 de ani), Valentina Anca Cătănescu (41 de ani), Georgeta Mitroi (47 de ani), Elena Munteanu (47 de ani), Graţiela Titina Guşiţă (51 de ani), Simon Octavian Cojocaru (37 de ani) şi Lilioară Piciu (55 de ani). Zece din aceste persoane îşi desfăşurau în continuare activitatea la „Taxe şi Impozite”.

După ce au petrecut noaptea în arestul IPJ Dolj, ieri după-amiază, încărcaţi în două dube, cei 14 inculpaţi au fost duşi la Judecătoria Craiova, unde anchetatorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestora. Au coborât din maşinile Poliţiei ascunzându-şi feţele şi au intrat în sediul instanţei, unde judecătorul a luat de la capăt audierea fiecărei persoane, până la închiderea ediţiei nefiind pronunţată o hotărâre cu privire la mandatele de arestare.