Activităţi cultural-educative la Muzeul Olteniei

0
392

Muzeul Olteniei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, marchează împlinirea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române realizată în anul 1859 prin organizarea, astăzi, între orele 9.00 și 12.00, la sediul Secţiei de Istorie-Arheologie (strada „Madona Dudu” nr. 14), a mai multor activităţi cultural-educative în parteneriat cu Colegiile Naţionale „Carol I” și „Elena Cuza”, Şcoala Generală nr. 22 „Mircea Eliade” şi Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova.

„Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor Principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Totuşi, Unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări”, subliniază reprezentanții Muzeului Olteniei.

Specialiştii Secţiei de Istorie-Arheologie vor susţine o prelegere cu titlul „Oltenia şi Unirea Principatelor”, în care vor fi prezentate cele mai reprezentative piese din patrimoniul Muzeului Olteniei, legate de evenimentele din anul 1859. De asemenea, se va desfăşura concursul intitulat generic „Unirea Principatelor Române sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza”, la care vor participa elevi din clasele IX-XII de la Colegiul Naţional „Carol I”.