„U” Cluj i-a transferat pe Bornescu şi Galamaz

0
530
Mircea Bornescu

Universitatea Cluj a demarat deja campania de transferuri şi a anunţat două mutări importante, transferându-i pe pe portarul Mircea Bornescu şi pe stoperul George Galamaz, cei doi urmînd sa se alature echipei pregătite de Ionuţ Badea pe 11 ianuarie, la reunirea lotului. Ambii jucători au semnat contracte pentru următorii 2 ani şi jumătate. Fostul portar al Universităţii Craiova şi al Rapidului, Mircea Bornescu (31 de ani), a jucat în acest sezon la Petrolul Ploieşti, pentru care nu a bifat decât trei partide. În vârstă de 30 de ani, George Galamaz, şi-a reziliat contractul cu Steaua, după ce echipa lui Gigi Becali l-a adus pe acest post pe internaţionalul Vlad Chiricheş de la Pandurii.