Ministrul Stroe (PNL): Guvernarea PNL nu va lăsa niciun român şi nicio regiune în urmă – interviu

0
608

Ionuţ Stroe este craiovean, deputat şi de un an de zile ministrul tineretului şi sportului în Guvernul Orban. Este unul dintre cei mai vocali şi dinamici miniştri ai sportului din ultimii ani, răspunzând mereu presei şi publicului.Şi-a asumat să scoată la lumină şi să se bată pentru multe „dosare grele” din minister – situaţia bazelor sportive, nevoia de investiţii şi importanţa readucerii copiilor la sport. A gestionat cu succes redeschiderea sportului pe timp de pandemie, după „lockdown”. Azi candidează pentru un loc în Camera Deputaţilor, acasă, la Dolj, din partea PNL. A terminat două facultăţi, ambele în Craiova, automatică şi drept, un master în drepturile omului şi are şi 10 ani de experienţă ca membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Am stat de vorbă despre „Programul ministrului Stroe” şi despre cum vede viitorul.

 

PNL a lansat programul „Dezvoltăm România”. Cât din el se referă la zona noastră, a Olteniei?

Toate capitolele se referă într-un fel sau altul la zona noastră! Avem şi noutăţi absolute, aşa cum este noul proiect de investiţii pentru Drumul Expres Lugoj – Calafat, care ne va lega de autostrada spre Vest. Alături de acesta: Spitalul Regional din Craiova, finalizarea Drumului Expres Craiova – Piteştişi accelerarea proiectului Piteşti-Sibiu, baze sportive noi,precum noulşi ultra-modernul Ştrand Tineretului, reabilitarea Operei sau modernizarea clădirii Teatrului Naţional, ori investiţii în infrastructura feroviară sau portuară –la Calafat.

Cum credeţi că va arăta România peste 4 ani?

Mai unită şi solidară. Criza asta ne-a învăţat multe şi mai ales că:doar împreună putem face lucruri mari. PNL se va baza pe investiţii pentru a moderniza statul, pentru a-l aduce cu totul în secolul 21. Dumneavoastră şi noi toţi avem aşteptări ridicate de la serviciile publice. Mai e ceva: ca ministru în echipa care a trebuit să gestioneze criza, vă garantez că Guvernarea PNL nu va lăsa niciun român şi nicio regiune în urmă!

Care este pe scurt „Programul ministrului Stroe”?

Oltenia devine pol de investiţii. Dezvoltarea economică reală pentru Dolj şi Craiova.Readucerea copiilor pe terenurile de sport. Baze sportive noi, ca să aibă oamenii unde să facă mişcare, dar şi performanţă –în Oltenia şi în toată ţara. Fără creşteri de taxe. Şisă avem curajul să vorbim „pe bune” despre ce ne-a ţinut pe loc:după 30 de ani de pesedism şi stagnare, suntem în urma altor regiuni, deşi merităm cu mult mai mult, pentru că avem oameni muncitori, tineri creativi, tradiţie economică şi mult potenţial.

Ce fel de politician poate aduce o schimbare în România? Care e „ingredientul”?

Mizez pe competenţă şi pe seriozitate. Societatea a evoluat mai repede decât statul şi decât unii politicieni de modă veche. Simt această aşteptare.Cred sincer că Guvernul Orban a convins muncindmult mai mult decât cei dinainte. Şi cu rezultate. Românii vor oameni politici pe măsura muncii lor, pe măsura taxelor plătite.

Aţi început politica destul de tânăr, din ce generaţie faceţi parte?

Întâmplarea face că acum sunt cel mai tânăr membru al Guvernului Orban. Mă consider parte din generaţia care a ajuns la maturitate în politică alături de Klaus Iohannis. El punctează foarte bine valorile despre care mă întrebaţi. Şi mai cred că mare parte din această nouă generaţie este în PNL, generaţia care poate realiza proiectul „România Normală”.

Un lucru neştiut despre Ionuţ Stroe?

Fac sport minim o oră pe zi, acasă, la sală sau în aer liber, depinde de vreme. Mulţi cred că asta te oboseşte, dar din contră, îţi dă mai multă energie şi echilibru.

Comandat de PNL DOLJ, Executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., cod AEP 11200025.