Deputaţii au muncit în plenurile sesiunii de toamnă mai puţin decât un angajat într-o săptămână

0
478

camera-deputatilor-sala-goala-21vtDeputaţii au lucrat în plenurile sesiunii de toamnă 14 ore/lună în medie, în total 44 de ore, cu patru ore mai puţin decât petrec restul angajaţilor la locul de muncă în decursul unei singure săptămâni.

              Nici cumulând timpul petrecut în cele 20 de şedinţe de plen, pe care le-au avut de la întoarcerea din vacanţă (luna septembrie) şi până în luna noiembrie, când aleşii au decis să îşi modifice programul pentru a se implica în campania electorală, deputaţii nu reuşesc să ajungă la durata maximă legala a timpului de muncă/săptămână – 48 de ore, potrivit Codului Muncii.

            În cele trei luni de activitate, deputaţii au petrecut în plen aproximativ 44 de ore, cu patru ore mai puţin decât petrec restul angajaţilor la locul de muncă în decursul unei singure săptămâni. Deputaţii au petrecut cel mai mult timp dezbătând şi votând legi, în plen, în luna septembrie, când au avut nouă şedinţe, în total, 17 ore şi 45 minute, iar cel mai puţin în luna noiembrie, când au avut doar două şedinţe, care i-au ţinut în sala de plen aproximativ patru ore.

              Timpul petrecut în medie de deputaţi în sala de plen ar creşte doar cu şase ore dacă am adăuga şi activitatea pe care aleşii au avut-o sesiunea parlamentară februarie-iunie 2016. Asttfel, din februarie şi până în noiembrie, cu execepţia lunilor de vacanţă parlamentară, deputaţii au lucrat în plen în medie aproximativ 20de ore pe lună. În prima sesiune parlamentară, februarie – iunie, aleşii au petrecut cel mai mult timp dezbătând şi votând legi în plen în luna martie, aproximativ 33 de ore şi cel mai puţin în luna mai – luna dinaintea alegerilor locale – aproximativ 12 ore.

          Camera Deputaţilor şi-a votat, la sfârşitul anului trecut, un buget mai mare decât decât era prevăzut în forma Guvernului. Astfel, Camera Deputaţilor primea, iniţial, de la Guvern, 313,7 milioane de lei, însă deputaţii au solicitat Ministerului Finanţelor o majorare pentru plata majorărilor salariale decise de Guvern în ultimele luni. “Vă propun să fiţi de acord să înlocuim anexele care conţin cele două bugete, al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, din forma adoptată iniţial, în forma care corespunde hotărârilor celor două Camere ale Parlamentului. La Camera Deputaţilor de la 295 de milioane de lei ajungem la 340 de milioane de lei, o diferenţă de 45 de miloane de lei. La Senat de la 130 la 166 de milioane de lei, o diferenţă de 36 de milioane de lei'”, a declarat preşedintele Comisiei de buget -finanţe a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Viorel Ştefan, în şedinţa de comisie care a precedat votarea legii bugetului de stat pe 2016.