Bruce Arena, noul selecţioner al echipei Statelor Unite

0
311

322Antrenorul american Bruce Arena a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei Statelor Unite, după concedierea germanului Juergen Klinsmann, a anunţat marţi Federaţia americană de fotbal (US Soccer), citată de AFP. Arena, în vârstă de 65 ani, a mai pregătit naţionala SUA între 1998 şi 2006, iar din 2008 s-a aflat la conducerea echipei Los Angeles Galaxy. Noul selecţioner are drept misiune să readucă “Team USA” pe drumul către Cupa Mondială 2018 din Rusia, după cele două înfrângeri suferite în ultimele două partide disputate sub comanda lui Klinsmann, care au şi adus de altfel la demiterea germanului: 1-2 cu Mexic şi 0-4 cu Costa Rica, în urma cărora americanii ocupă ultimul loc în preliminariile zonei CONCACAF.