Educația incluzivă continuă la Liceul “Charles Laugier” din Craiova

0
32

În ultimele zile ale lunii octombrie, Liceul “Charles Laugier” din Craiova și-a arătat, încă o dată,  disponibilitatea de a participa la cursuri europene, în ceea ce privește educația incluzivă. Astfel, prof.  Antalia-Celestina Stănescu, cadru didactic de Limba franceză, în cadrul instituției de învățământ preuniversitar, a participat, în perioada 26–31 octombrie 2026, la Split (Croația), la cursul Erasmus+ „Art, Music, and Dance Therapy for an Inclusive Classroom”.

Alături de cadre didactice din Germania, Cipru și Suedia, a fost explorat modul în care pictura, muzica, scrisul, teatrul și dansul pot fi folosite la clasă pentru ca fiecare copil, indiferent de nevoile sale, să se poată face auzit.  Regula centrală a fost formulată simplu: activitatea rămâne aceeași, se schimbă doar nivelul de sprijin. Pentru fiecare exercițiu, formatorii au prezentat adaptări gândite pentru nevoi senzoriale, vizuale, motorii și de comunicare. Un copil sensibil la zgomot poate folosi căști, unul care nu vorbește se poate sprijini pe cartonașe cu simboluri, iar cel care întâmpină dificultăți la desen poate lucra un colaj. Astfel, profesorii au văzut, pe parcursul săptămânii, cum pot adapta activitățile din clasă prin alte limbaje, de data aceasta creative, astfel încât fiecare copil dintr-o clasă să aibă o cale de a se exprima

Mai multe secțiuni, fiecare cu ceea ce reprezintă

.În timpul activităților, au fost cuprinse mai multe secțiuni. Astfel, la Arta vizuală, culoarea a fost primul limbaj al săptămânii: cine nu găsește cuvinte pentru o emoție o poate desena. Prima alternativă care se poate folosi la clasă face parte din repertoriul artelor vizuale: „Colour Your Feelings”. Participanții au asociat fiecare emoție cu o culoare și au colorat un desen cu un copac, apoi au discutat despre propria lucrare. În „My Safe Place” au desenat un loc în care se simt în siguranță, iar prin „Anger in Colour” formatorii le-au cerut să dea furiei o formă și o culoare, apoi să transforme desenul adăugând elemente care să schimbe perspectiva asupra lui. Cea mai neobișnuită activitate a fost „Colour Hunt”: fiecare a ales o culoare și a pornit prin Split, circa o oră și jumătate, pentru a fotografia cel puțin șase detalii în acea culoare, de la obloane și bărci până la flori și ziduri de piatră. Altă componentă a fost Muzica , care a adus emoțiile în sala de curs prin sunet, ritm și povești spuse împreună. În „Emotion Playlist”, formatorii le-au cerut participanților să alcătuiască o listă de cântece din propriul spațiu cultural, câte unul pentru fiecare emoție, și să-și explice alegerile. În „Musical Storytelling”, participanții au spus povestea Scufiței Roșii cu instrumente de percuție. Nu a listit Scriere creativă , prin  care participanților li s-a dat timp să se oprească și să se asculte pe ei înșiși. În „Letter to My Future Self”, fiecare participant a scris o scrisoare către sine, gândită ca și cum ar fi recitită după un an: ce vrea să realizeze, ce îl face mândru, pentru ce este recunoscător. Scrisoarea se pune într-un plic, cu numele și adresa fiecăruia, și va fi expediată prin poștă după un an. Pentru cine nu poate scrie mult, fișa propune imagini din reviste, desen, dictare către un partener sau o scrisoare scurtă Ju a fost un exercițiu de atenție față de propria zi. „Positive Headlines” i-a învățat pe participanți să-și rescrie ziua ca pe o primă pagină de ziar, arătând că orice eveniment banal poate deveni un eveniment central și că modul în care privim lucrurile se poate alege și schimba, în funcție de dorința fiecăruia. Totodată, Teatrul a transformat emoțiile în scene scurte, jucate pe loc, fără scenariu. „Creative Drama Dice Challenge” a lăsat zarurile să decidă cine ești, ce simți, unde te afli și ce provocare ai de rezolvat. Scena se juca în 30–60 de secunde, iar grupul ghicea restul. Provocări precum „fără cuvinte”, „doar în șoaptă” sau „în slow motion” arată că și un copil care nu vorbește poate fi protagonistul scenei. La fel de adevărat este că Dansul a mutat accentul de pe cuvinte pe corp. În „Body Awareness”, participanții au făcut o scanare corporală de la tălpi la creștet, iar „Emotion Walk” i-a pus să meargă prin sală mimând diferite emoții: fericiți, triști, furioși sau calmi. În activități precum „Freeze Dance” și „Mirror Exercise”, în care doi parteneri își oglindesc mișcările, au fost exersate atenția, autocontrolul și empatia. Activitățile au continuat cu „Tetris Dance”: fiecare piesă din celebrul joc avea un dans propriu, de la „vals” la „fântână”. Adaptările au fost concrete: mișcări mici sau în poziție șezândă, avertizare înainte ca muzica să se oprească, cartonașe cu fețe și culori pentru sprijin vizual.

Ce rămâne după curs

Incluziunea nu presupune întotdeauna resurse speciale sau activități complexe, ci se construiește, înainte de toate, prin gesturi simple, atenție și deschidere față de fiecare copil. “Activitățile învățate pot fi adaptate și reproduse în orice clasă, folosind materiale accesibile, precum coli, creioane colorate sau o boxă, însă adevărata lor valoare constă în felul în care sunt adaptate nevoilor individuale ale elevilor. Adaptările nu trebuie privite ca un plan separat, ci ca o parte firească a procesului educațional. În fond, incluziunea înseamnă să îi oferim fiecărui elev șansa de a participa, de a se simți valorizat și de a progresa în propriul ritm, fără a-i impune să atingă același rezultat sau să urmeze același parcurs ca ceilalți. În acest sens, o educație cu adevărat incluzivă nu înseamnă să îi aducem pe toți copiii la același nivel prin aceleași metode, ci să găsim pentru fiecare drumul potrivit către reușită”, a precizat Antalia – Celestina Stănescu..

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *