„Vrăjitorul din Oz”, din nou pe scena Teatrului „Colibri”

0
51

După premiera de la 1 iunie a.c. și multe reprezentații – cea mai recentă fiind în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti” de la Alba Iulia –, micuța Dorothy și cățelușul ei Toto, Sperie-Ciori, Leul cel Laș și câte și mai câte personaje de poveste din „Vrăjitorul din Oz” se reîntâlnesc cu publicul craiovean pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”. Spectacolul lor va avea loc mâine, 24 octombrie, ora 18.00, în cadrul Festivalului Internaţional „Elena Teodorini”, organizat de Opera Română Craiova.

Musical pentru copiii de toate vârstele, „Vrăjitorul din Oz” este o adaptare după L. Frank Baum, cu scenariul şi regia semnate Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărăşescu-Jianu, muzica Alexandru Berehoi, coregrafia Ionuţ Sergiu Anghel. Călătoria în căutarea Oraşului de smarald şi a Vrăjitorului din OZ este posibilă datorită actorilor Mugur Prisăcaru, Alis Ianoş, Cosmin Dolea, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu, Alla Cebotari. Ziua de miercuri, 18 noiembrie a.c., va găsi „Vrăjitorul din Oz” în Bucureşti, invitat de Teatrul de animaţie „Ţăndărică” la Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie „ImPuls”, aflat la ediţia a XI-a.

Duminică, 25 octombrie, ora 11.00, la „Colibri” vă așteaptă „Răţuşca cea urâtă”, de Hans Christian Andresen, într-un spectacol regizat de Todor Valov, cu scenografia semnată Stefka Kyuvlieva, pe muzica Elenei Metodieva. Întâmplări cu tâlc, pline de emoţie şi învăţături publicul va trăi împreună cu actorii Alis Ianoş, Emanuel Popescu, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Rodica Prisăcaru, Mugur Prisăcaru și Daniel Mirea

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, deschisă de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Costă 5 lei, 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.