E ţopăială mare, de fericire, în taberele pro ACL şi PMP, pentru ceea ce li se întâmplă social-democraţilor pe la DNA. Concluzia imediată este premeditat calculată: nu există nici o garanţie că anchetele de azi vor continua dacă Victor Ponta iese preşedinte. Te pomeneşti că desfiinţează DNA-ul şi încă n-a spus-o, ai putea crede. Cât priveşte lupta pentru putere în PSD, rostogolită în spaţiul public, ştirea ar trebui să lase indiferente celelalte partide, fiindcă practica nu le este străină şi oricum n-are nici o relevanţă electorală. Să mai zăbovim un pic, printr-un stop-cadru, asupra PSD. Să înţelegem că a redevenit „rău” în cei numai doi ani de guvernare, în care a încercat să repare cât s-a putut din moştenirea, deloc „fabuloasă”, lăsată de predecesori. Adică PDL. Dacă admitem această stare de fapt – indusă opiniei publice de cugetătorii lui Klaus Iohannis şi Elenei Udrea – atunci nu înţelegem altceva, fiindcă logica ne încurcă. Cum se face că la alegerile legislative din 2012 nici un parlamentar PDL sau PMP n-a câştigat în colegiile electorale în care a candidat, accesul în Parlament datorându-se „artificiilor” ilogice prevăzute de lege? Adevărat este însă altceva. Raportul dintre cei care au treabă cu justiţia, cel puţin în ultimele zile, este unul disproporţionat, fiind defavorabil social-democraţilor. Asta este o observaţie. Ceea ce ar putea genera o frustrare. Cum adică, pedeliştii au stat la butoane, gestionând banul public 7 ani, părăsindu-le după ce lumea a ieşit în stradă, dar sunt curaţi ca lacrima? Adică altul era adevărul. Sună straniu. În orice campanie electorală, adversarii politici se plesnesc cu tot ce au la îndemână. Asta se întâmplă pretutindeni în lumea democrată. Suntem înaintea primului tur al prezidenţialelor şi probabil imediat după acesta, premergător actului final, vom asista la folosirea armamentului greu. Dezagreabilă situaţie. Percepţia a ceea ce se întâmplă poate fi şi alta: Victor Ponta se leapădă fără compătimire de toţi camarazii săi care au călcat pe bec şi aşa cum a spus-o – „justiţia este independentă” – rămâne convins că nu trebuie să greşească personal cu vreun gest inabil sau vreo declaraţie aiuritoare. Până acum, destul rău i-au făcut inclusiv camarazii lui de partid, un partid populat altă dată cu suficiente figuri pregnante în planul competenţei, experimentat în tehnicile guvernării şi, bineînţeles, intrigăraie. Toţi care ţopăie de bucurie pentru ceea ce li se întâmplă în prezent unor social-democraţi ar putea avea răbdare, fiindcă … şi mâine, cum se spune, este o zi şi acest „mâine” ar putea fi înţeles imediat după schimbarea de la Cotroceni. Să ne înţelegem: Victor Ponta nu este omul providenţial. Este doar un candidat bine plasat în sondaje, cu lumini şi nelipsite umbre. Între el şi Klaus Iohannis, nici acesta scutit de proeminente umbre, se pare că se va duce confruntarea finală. Vom vota cel puţin liber, în deplină cunoştinţă de cauză. Ceea ce nu-i de neluat în seamă.
