Activităţile şcolare, suspendate în perioada 25 – 29 septembrie, în unităţile de învăţământ unde sunt secţii de votare

0
537

În perioada 25 – 29 septembrie, activitatea didactică în unitățile de învățământ desemnate secții de votare se va desfășura exclusiv online

Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem    on-line.Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020.

În această perioadă, activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în situația mai sus menționată se vor realiza conform metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin OMEC 5545/2020.

Procesul instructiv-educativ, „față în față” va fi reluat în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către comitetul județean pentru situații de urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.

Această propunere a fost agreată în întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul educației și cercetării a avut-o cu reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Orașelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.