Alb-albaştrii sub lupă

0
404

Alb-albastrii sub lupaCalancea – Contra fostei sale echipe a avut un singur şut pe poartă, din unghi, pe care l-a respins.

Briceag – Şi el a făcut un meci destul de bun contra formaţiei unde a fost împrumutat anul trecut, deşi este dezordonat în anumite faze, iar adversarii îi cam anticipează reacţiile, ţinând cont că joacă pe picior invers, aşa că trebuie să lucreze mai mult la centrările cu dreptul.

Popov – A fost folosit în locul lui Kay probabil pentru participarea mai activă la construcţie şi a evoluat bine, în condiţiile în care n-a avut probleme în defensivă, gazdele trecând rar centrul terenului.

Acka – Fără să fie solicitat pe apărare, a încercat să verticalizeze de câteva ori, dar nu prea i-au ieşit pasele şi pe final s-a limitat să scoată mingea la margine, în special către Vătăjelu.

Vătăjelu – Cel mai bun meci al său din acest sezon. Anul trecut a înscris în deplasare contra Voluntariului, acum a arat banda dreaptă, sau cel puţin jumătatea adversă, fiindcă rar a fost nevoit să coboare. Pe final a fost cel mai periculos jucător al Craiovei, l-a depăşit pe Coman fără să-l bage în seamă şi a creat panică în careul advers. Ar fi bine să scape fără cartonaş în următoarele meciuri pentru a nu pierde vreun derby.

Madson – Mare ghinion să se accidenteze când parcurgea poate cea mai bună formă a sa de când joacă pentru Universitatea. A făcut o primă repriză excelentă, a primit nemeritat galbenul şi arbitrul l-a mai penalizat degeaba pentru intrări care n-au fost faulturi. A încercat şi poarta, din nefericire la ultima tentativă a fost şi lovit.

Ivan – S-a remarcat doar prin şutul respins de Bornescu în prima repriză şi la faza golului. Cam absent din joc în ultima perioadă, poate şi din cauza accidentării pe care a suferit-o. Este jucătorul de la care se aşteaptă cel mai mult şi trebuie să-şi ridice nivelul, mai ales că urmează trei meciuri de foc, cu Botoşani, Steaua şi Dinamo.

Nuno Rocha – În prima repriză l-am văzut doar la cele două reluări din ofsaid, una în bară, alta în poartă. În partea secundă a avut cele mai mari ocazii, o bară după o acţiune personală şi un şut apărat de Bornescu. Şi el ar trebui să participe mai mult la joc, fiindcă are perioade în care uiţi că e pe teren.

Gustavo – În sfârşit, brazilianul ne-a arătat ceva din calităţile care-i erau subliniate atunci când a fost transferat. Control bun al mingii, pase inspirate, cum a fost cea pentru Bancu în prima repriză, şi şut excelent de la distanţă. I-a ieşit al doilea, de la 25 de metri, dar, din păcate, mingea a întâlnit bara. La cum execută fazele fixe, n-ar trebui să mai pună altcineva mâna pe minge. Dacă nu a fost vorba de probleme fizice, este inexplicabilă schimbarea sa după pauză.

Bancu – Nu se regăseşte, este complet ieşit din formă. Diferenţă mare, spre exemplu, de meciul trecut de la Voluntari, când a făcut legea pe teren. Acum a avut şi două şanse de a marca, la prima a lovit prost mingea cu stângul, la a doua a tras bine din unghi, dar a intervenit Spahija. În partea a doua era descumpănit, probabil şi el se întreba ce mai caută pe teren.

Măzărache – Chiar dacă nu a avut nicio ocazie de gol, a avut o prestaţie decentă. Din păcate, nu are forţa fizică de a se impune în duelurile cu stoperii adverşi, necesară jocului poziţional, îi convin mai mult spaţiile. S-a luptat în avanposturi, a scos câteva lovituri libere şi a pasat excelent pentru golul lui Ivan.

Băluţă – Vrea mult şi reuşeşte puţin. Oricum, se implică mult mai mult în joc decât o făcea în sezoanele trecute. Din fericire, el a luat mingea să execute ultimul corner şi nu a mai bătut Zlatinski, bulgarul ratând execuţiile anterioare.

Zlatinski – Şi el este în scădere de formă, poate nemulţumit de statutul de rezervă, poate puţin blazat. Cu absenţele lui Madson şi Mateiu, este nevoie de evoluţii mult mai consistente din partea sa în perioada următoare.

Surugiu – A intrat foarte bine în joc, şi-a eliminat de fiecare dată adversarul direct. Putea să fie şi mai insistent şi să încerce şi poarta. Şutul său centrare a stat la originea fazei din care s-a marcat golul. Poate fi o variantă de titular în condiţiile în care Bancu parcurge o formă slabă.