USL a câştigat în Maramureş, PDL în Neamţ

0
285

Candidatul USL Florin Tătaru a câştigat alegerile din Colegiul uninominal 2 Maramureş, cu 42,67% dintre opţiuni (9.433 de voturi), în timp ce contracandidata sa de la PDL, Mariana Pop, a obţinut 35,48% din opţiuni (7.845 de voturi). În Neamţ, în Colegiul uninominal 6, PDL-ul a făcut legea, candidatul Adrian Rădulescu câştigând alegerile cu 54,95% (17.186 de voturi), în timp ce reprezentantul USL, Liviu Harbuz, a obţinut 45,05% (14.089 voturi). În pofida aşteptărilor şi chiar a sondajelor la nivel naţional, dar şi a faptului că Liviu Harbuz intrat în campanie cu prima şansă, democrat-liberalii au reuşit să se impună în judeţul Neamţ şi chiar la o diferenţă de mai bine de 10 procente faţă de USL. Primarul PDL de la Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan (Pinalti) a declarat că meritul pentru rezultatul parţialelor este exclusiv al candidatului Adrian Rădulescu, un om care „înţelege agricultura”: „Noi am avut un trend negativ în colegiu, dar, dacă am câştigat, şansa noastră a fost a candidatului”.

Prezenţa la vot la alegerile parlamentare parţiale pentru Camera Deputaţilor a fost, duminică, la ora 21.00, de 55,88 % în Colegiul uninominal 6 Neamţ şi de 28,46 % în Colegiul uninominal 2 Maramureş, conform datelor furnizate de autorităţile electorale locale.