Laviniu Beze le-a explicat proiectul CS Universitatea fanilor olteni din Marea Britanie
Unul dintre acţionarii Ştiinţei, Laviniu Beze, s-a întâlnit cu un grup de suporteri alb-albaştri din Marea Britanie, cărora le-a dat amănunte despre proiectul demarat în vara aceasta alături de autorităţile din Bănie. Amănuntele întrevederii avute la Londra au fost postate pe site-ul celei mai mari comunităţi virtuale de fani olteni, craiova-maxima-ro. Concluzia fanilor a fost : „Laviniu Beze pare un om serios, care vrea sa facă performanţă la Craiova, obiectivul fiind participarea în cupele europene în viitorul apropiat”.
Ce-şi propun acţionarii CS Universitatea Craiova:
– Proiectul CS Universitatea a demarat convingerea că Mititelu nu poate să înscrie echipa, dorind să redea fotbalul oamenilor din Craiova.
– Îi respectă pe cei care susţin echipa lui Mititelu şi nu doreşte un război între cele 2 tabere.
– Noii finanţatori nu vor ţine cu dinţii de acest proiect, dacă nu se va reuşi promovarea în primii doi ani, se vor da la o parte şi vor lăsa locul altora
– Din 2014, Ştiinţa va deveni primul club din Europa de Est listat la bursă, dovadă de transparenţă totală in activitatea de la club.
– 200 000 de euro au fost deja viraţi către echipă pentru cheltuielile curente, bugetul fiind de 2 milioane de euro.
– S-a convenit de comun acord că palmaresul Ştiinţei este la cei care l-au făcut
– Lincar a fost ales pentru că este foarte ambiţios, prefera jocul ofensiv, spectaculos.
– S-a apelat la Ioan Codoban, pentru că este un impresar care tace şi face, aşa cum s-a întâmplat la Oţelul, echipă care a câştigat titlul cu jucători care aveau salariu maxim de 5 000 de euro pe lună, unii titulari avand chiar 2 000.
– Nu vor fi tolerate actele de indisciplină ale jucătorilor şi viaţa extrasportivă
– Mulţi jucători olteni au fost propuşi şi s-au autopropus în perioada aceasta, dar nu toţi au corespuns cerinţelor
– Beze a precizat că Primăria nu dă bani echipei, ba chiar va încasa o cotă parte din vânzarea de bilete de pe Oblemenco.
– Acţionarii nu se vor implica în polemici şi nu vor răspunde provocărilor.
– Echipa are drept de promovare din primul an, având aceleaşi drepturi cu celalalte participante în Liga a II-a
– Acţionarii nu au nicio legătură cu Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir, nu i-au întâlnit niciodată.
– Gică Craioveanu a fost chemat să se alăture proiectului fiind un simbol al Ştiinţei şi un om de mare caracter, care va ajuta mult clubul.
– Acţionarii nu se aşteptau să fie suporteri care nu agreează proiectul, întrucât Mititelu nu are bani şi nu poate înscrie echipa.
– Politica acţionarilor este de a nu da bani suporterilor, fiindcă nu este moral şi nu vor ca ataşamentul faţă de echipă să depindă de astfel de negocieri.