Mititelu junior, la vizita medicală pentru echipa tatălui

0
404

Jucătorii lui Adrian Mititelu s-au prezentat ieri la Policlinica pentru Sportivi din Bănie, fiind testaţi de medici înaintea începerii pregătirilor. Printre cei prezenţi a fost şi fiul lui Adrian Mititelu, Adrian Gigi, în vârstă de 16 ani, care evoluează ca atacant. Lotul a fost format din: Dumitru Hotoboc, Andrei Preda (portari) Milan Mitic, Bogdan Ciocârlă, Daniel Bălaşa, Lucian Avram, Marius Stănia, Sorin Buşu, Cornel Frăsineanu (fundaşi); Dorel Stoica, Robert Săceanu, Ionuţ Mârzeanu, Nelu Nicolae, Eugen Rioşanu, Petre Goge, Georgian Dinu (mijlocaşi), Robert Căle, Cătălin Crăciun, Ovidiu Stoianof, Claudiu Bălan, Adrian Mititelu junior (atacanţi). Ultimele achiziţii ale lui Mititelu senior, Acka Stephane şi Rafael Corace, vor fi testaţi mâine de medici. Reunirea lotului era programată aseară, la un restaurant din Bănie, iar astăzi, de la ora 18, Mititelu vrea ca echipa sa să se antreneze în complexul „Ion Oblemenco”. Va urma un cantonament montan în ţară, până pe 3 august, apoi unul în Austria, 6 şi 23 august.