După victoria cu FC Botoşani, 2-1, jucătorii Universităţii Craiova au repetat gestul de la finalul meciului cu Astra, mergând să salute simbolic Peluza Nord. De această dată, jucătorii au folosit şi microfonul, iar Bogdan Vătăjelu a încercat să reproducă una dintre scandările galeriei.
Fanii nu s-a lăsat mai mai prejos şi circa 200 s-au strâns aproape de miezul nopţii să aştepte echipa la cantonamentul din Lunca Jiului. Ultraşii au sosit din toate colţurile oraşului pentru a-i felicita pe favoriţi şi pentru a le confirma că le sunt aproape în lupta pentru titlu. Zeci de torţe au luminat calea autocarului pe drumul de la stadion la cantonament, iar Cicâldău şi compania au fost întâmpinaţi cu scandarea „Faceţi-ne o bucurie, aduceţi titlu-n Bănie!”, dar şi cu imnul Ştiinţei.
Antrenorul Cristiano Bergodi a fost la rândul său impresionat de mobilizarea fanilor, ţinând chiar să imortalizeze momentul. „În sezonul regulat am fost 500 la Cluj, acum am fi fost cel puţin 2.000” îşi exprimau regretul fanii olteni, care nu-şi vor putea încuraja echipa în derby-ul din Gruia, acesta urmând să se dispute tot cu porţile închise.
De pe vremea lui Craioveanu nu a mai avut Ştiinţa iluzia titlului
Universitatea Craiova se află la 4 puncte de liderul CFR Cluj, cu 6 etape rămase până la finalul play-off-ului, iar duminică oltenii se deplasează în Gruia pentru primul meci direct dintre cele două, în play-off. Universitatea Craiova nu a mai fost atât de implicată în lupta pentru titlu de pe vremea când Gică Craioveanu era liderul Ştiinţei, acum 25 de ani. Atunci, Craiova, antrenată de Victor Piţurcă, s-a luptat umăr la umăr cu Steaua tot campionatul, dar titlul a mers în Ghencea.