Consiliul European: Manfred Weber (PPE) – fără şanse la preşedinţia CE!

0
443

Desemnat de PPE şi apărat de Angela Merkel, germanul Manfred Weber (46 ani), spitzenkandidat pe lista PPE, nu a reuşit în summitul european să întrunească sufragiile, în perspectiva preluării preşedinţiei Comisiei Europene. Un alt summit de criză va fi convocat la 30 iunie a.c. întrucât momentan niciunul dintre candidaţii la preşedinţia CE nu face majoritatea şi consultările trebuie continuate, a anunţat Donald Tusk. Cel care îi succede lui Jean Claude Juncker trebuie să aibă susţinerea a 21 din cei 28 de lideri europeni, şi o majoritate de 376 voturi în PE. Starea confuză, din timpul discuţiilor, l-a făcut pe Jean Claude Juncker să exclame, stârnind zâmbete de circumstanţă, „vedeţi că sunt foarte greu de înlocuit”.