Exerciţiul „PELENDAVA 16” se desfăşoară la Craiova

0
365

Reprezentanţii Jandarmeriei doljene anunţă că la Craiova urmează să se desfăşoare un exerciţiu de amploare, cu forţe suplimentare din cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, „PELENDAVA 16”. Pentru ca totul să se desfăşoare în bune condiţii, fără a se impune restricţii majore în trafic, astăzi are loc o repetiţie generală, zonele vizate fiind parcarea Sălii Polivalente, sediul Tribunalului Dolj şi Aeroportul Craiova.jandarmi (2)

În perioada 28 – 30 iunie 2016, în municipiul Craiova, se va desfăşura exerciţiul de antrenament „PELENDAVA 16”, la care vor participa structuri componente ale Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, având drept scop dezvoltarea capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat, precum şi pentru verificarea capacităţii de reacţie şi intervenţie, a forţelor de ordine, în diferite situaţii, după cum anunţă reprezentanţii Jandarmeriei doljene.

Este un exerciţiu de antrenament planificat, iar o parte din activităţile cuprinse în scenariu se vor desfăşura în spaţiul public, fără a afecta buna desfăşurare activităţilor instituţionale sau cetăţeneşti şi fără a impune restricţii majore de circulaţie.  Activităţile planificate în spaţiul public se vor desfăşura în parcarea Sălii Polivalente – 28 iunie 2016, începând cu ora 10.00; sediul Tribunalului Dolj – 29 iunie 2016, începând cu ora 14.00 şi zona Aeroportului Craiova – 30 iunie 2016, începând cu ora 10.00.

În cadrul exerciţiului “PELENDAVA 16” vor fi angrenate structuri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Management Operaţional a M.A.I., Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţa al Judeţului Dolj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Dolj, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Dolj, specialişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, precum şi procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara – Circumscripţia Teritorială Craiova.jandarmi 3

De asemenea, pentru a se evita orice incident nedorit, la nivelul municipiului Craiova se desfăşoară o campanie de informare a populaţiei, referitoare la organizarea şi desfăşurarea exerciţiului, precum şi la măsurile specifice asigurate de forţele de ordine.

În aceste condiţii, astăzi, în intervalul 10.00 – 16.00, are loc o repetiţie generală în cele trei locaţii de desfăşurare a exerciţiului. „În situaţia în care locuitorii Craiovei se vor afla în zona desfăşurării unui exerciţiu, le adresăm respectuos rugămintea de a-şi păstra calmul şi de a respecta indicaţiile forţelor de ordine”, precizează reprezentanţii Jandarmeriei doljene.