Măsuri stimulative pentru a creşte rata de angajare a persoanelor cu dizabilităţi din România

0
297

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu solicită măsuri proactive şi stimulative pentru a creşte rata de angajare a persoanelor cu dizabilităţi din România în sistemul administrativ european, depunând în acest sens o declaraţie scrisă în Parlamentul European.

Dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi trebuie respectat şi sprijinit de către Uniunea Europeană. Europarlamentarul social-democrat spune că în acest sens, o măsură proactivă prin care angajarea persoanelor cu dizabilităţi să fie stimulată printr-o cotă specială ar reprezenta un element pozitiv. „În Uniunea Europeană există peste 80 de milioane de persoane cu dizabilităţi conform Agenţiei UE pentru drepturi fundamentale, în timp ce în ţara mea, România, există peste 700.000 de persoane. Prezenţa acestora în sistemul administrativ european ar întări instituţiile europene, iar în această manieră, UE şi-ar reitera valorile umane şi sociale legate de toleranţă şi combaterea discriminării”, a atras atenţia Victor Negrescu.

Uniunea Europeană trebuie să propună măsuri stimulative

Eurparlamentarul social-democrat subliniază că numărul românilor angajaţi în instituţiile europene este sub ponderea pe care o ocupa populaţia ţării în cadrul UE, această subreprezentare fiind chiar mai accentuată în rândul persoanelor cu dizabilităţi. „Ştim că în anumite state nu există o bună informare cu privire la aceste oportunităţi sau suficiente măsuri proactive pentru stimularea angajării şi consider că cetăţenii cu dizabilităţi din acele state trebuie sprijiniţi suplimentar.

Spre exemplu, România ocupă deja mai puţine locuri în instituţiile europene decât ponderea reprezentată la nivel european, iar această subreprezentare este şi mai vizibilă atunci când vorbim de locurile alocate pentru persoanele cu dizabilităţi din România”, a explicat eurodeputatul PSD. Conform lui Victor Negrescu, un motiv pentru acest număr limitat de posturi este dat de faptul că spaţiile de concurs din România nu sunt accesibilizate pentru persoane cu dizabilităţi. „Pentru a combate discriminarea pe piaţa muncii, Uniunea Europeană trebuie să propună măsuri stimulative, dotate cu mecanisme financiare, prin care accesul persoanelor cu dizabilităţi la locuri de muncă să fie sprijinit”, a conchis europarlamentarul Victor Negrescu.