Prins la volan băut și cu permisul suspendat tot pentru alcool

0
421

Un craiovean de 52 de ani a fost prins băut la volan, oamenii legii fiind nevoiți să-l urmărească pentru a-l opri. Au constatat că nu avea nici permis de conducere, fiindu-i reținut tot pentru alcool.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, joi după-amiază, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliţie Craiova, aflându-se în serviciul de patrulare pe bulevardul „Dacia”, au observat un autoturism Volkswagen Bora care mergea neregulat motiv pentru care au trecut la urmărirea şi oprirea acestuia prin folosirea semnalelor acustice şi luminoase. La volanul autoturismului a fost identificat Marin B., de 52 de ani, din Craiova, care emana miros de alcool.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest declarând că doreşte să îi fie recoltate probe biologice de sânge, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul de Urgență Craiova unde i-au fost recoltate două probe de sânge. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că Marin B. avea suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice tot pentru alcool.

„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce autovehicule suspendat”, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.