Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

0
162


După zilele şi momentele sufleteşti pline de bucurie duhovnicească, prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului, prăznuim astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi  se cuvine să luăm pildă de la el în ceea ce priveşte virtuţile creştine care au împodobit sufletul său: credinţa, nădejdea şi dragostea faţă de Dumnezeu şi de oameni, precum şi statornicia lui în credinţa creştină. A îndeplinit cuvintele Apostolului Pavel, care scrie în Epistola a doua către Timotei: “Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus” (II Timotei 2, 3) şi s-a luptat, tot asa cum îl îndemna pe Timotei acelaşi apostol, “ca un neînfricat şi bun ostaş, dobândind prin aceasta cununa cerească a muceniciei”. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinţi creştini. A urmat cariera militară şi a ajuns comandant în armata împăratului Diocleţian. Îmbrăţişând cariera armelor, s-a distins aşa de mult, încât a fost numit mai întâi tribun al unui corp de armată, iar mai apoi, luptându-se vitejeşte în războaie, a fost apreciat de împăratul Diocleţian şi numit comandant şef al armatei. În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toţi creştinii erau obligaţi să se lepede de credinţa în Hristos şi să se închine zeilor. În consiliul ce s-a ţinut pentru persecutarea creştinilor, Sfântul Gheorghe a combătut din răsputeri planurile împăratului, mărturisind vitejeşte pe Iisus Hristos. După numeroase torturi, între care bătaia cu vine de bou, loviri cu suliţa, vătămarea cu roata de săbii, aruncarea în groapa cu var şi încălţarea în cuie, Sfântul Gheorghe a fost decapitat în faţa zidului cetăţii Nicomidia, pe 23 aprilie 303. Un martor la execuţiei sale i-a convins apoi pe Atanasie, un preot păgân, şi pe împărăteasa Alexandra să se convertească la creştinism, sfârşind apoi şi ei în chinurile muceniciei. Trupul Sfântului a fost trimis pentru îngropăciune în oraşul său natal, Lod, unde creştinii l-au înmormântat aşa cum se cuvine unui martir. În icoanele creştine răsăritene, Sfântul Gheorghe este adeseori înfăţişat călare, înfigând suliţa într-un balaur, uneori apărând în fundal o tânără femeie ce urmăreşte de la distanţă sângeroasa înfruntare. În interpretarea obişnuită a acestei imagini se spune că balaurul sau dragonul îl reprezintă atât pe diavol, cât şi Imperiul roman, femeia din fundal fiind nimeni alta decat Alexandra, soţia împăratului Diocleţian. Se spune că legenda luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul ar fi fost adusă pe tărâmurile europene de către cruciaţi. Cea mai veche reprezentare a acestui episod este o icoană din Capadocia, de la începutul secolului al XI-lea, iar cea mai veche referire documentară la confruntarea Sfântului Gheorghe cu balaurul apare într-un text georgian din secolul al XI-lea. În dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, creştinii aşează la stâlpii porţilor şi  la ferestre, în grădini şi pe mormintele din cimitire ramuri verzi, fiind păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Sfântul  Mare Mucenic Gheorghe se cinsteşte în mod deosebit la noi, românii, ca şi ocrotitor al oştirii, mai ales al Forţelor Terestre Române din Armata Română.  Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu sa mântuiască sufletele noastre. Amin!

Preot LIVIU SĂNDOI