Brexit: Nu la 29 martie a.c., ci la 12 aprilie a.c., cel mai târziu la 22 mai a.c. sau… deloc!

0
100

La 29 martie a.c. Regatul Unit va fi în continuare membru al UE. Prorogarea termenului până la 22 mai este condiţionată, prin decizia Consiliului European de primăvară, de la Bruxelles, de aprobarea în săptămâna viitoare de către Parlamentul britanic a acordului de retragere, convenit de „cei 27”, după luni întregi de negocieri. În acest caz, retragerea la „o manieră ordonată” va avea loc la 22 mai a.c. Dată care corespunde vecinătăţii imediate a alegerilor europarlamentare (23-26 mai a.c.), la care, în acest scenariu, britanicii nu vor mai fi prezenţi. Dacă deputaţii resping în Camera Comunelor acordul, ceea ce pe moment pare foarte posibil, în acest caz în discuţie intră, ca dată a divorţului, ziua de 12 aprilie a.c., şi deloc exclus, asta s-ar putea întâmpla. „Toate opţiunile sunt pe masă”, formulă deja consacrată, a spus Donald Tusk. Şi încă ceva: dacă britanicii refuză organizarea de alegeri europene, „posibilitatea unei lungi extensii va deveni practic imposibilă”. Opţiunea pe care Donald Tusk nu a evocat-o, dar care probabil s-a discutat în spatele uşilor închise, este aceea a demisiei Theresey May, şi, implicit, posibilitatea solicitării unei lungi extensii, impusă de organizarea de alegeri anticipate sau de programarea unui nou referendum. Ameninţarea unei ieşiri fără acord este în continuare prezentă, dar Uniunea Europeană nu va putea fi acuzată că nu a dat şanse Regatului Unit de a-şi rezolva convenabil lucrurile. Bruxelles-ul – aparent – a lăsat Londrei întreaga responsabilitate a stabilirii viitorului său. Numai că relaţiile viitoare cu Regatul Unit nu sunt indiferente, nici pentru ţările de pe continent, din tot felul de raţiuni – securitate, apărare, –, inclusiv economice. Şi întreg scenariul începe să fie greu de urmărit. Pe noi, ne interesează întreaga derulare a acestei „ruperi” a Regatului Unit de Uniunea Europeană, din perspectiva miilor de români care lucrează în insulă. Şi în situaţia noastră sunt şi polonezii, dar şi alte naţii europene. Dacă privim însă retrospectiv toată povestea, Theresa May – obligată să pună în aplicare rezultatul votului de desprindere, în urma referendumului – a fost o susţinătoare declarată a non-Brexitului, încât aparenţele sugerează că negocierile au fost şi sunt duse în interiorul UE pentru rămânerea Marii Britanii „agăţată de UE”. Până acum, acordul a fost respins în două rânduri de Parlamentul britanic, şi tot prin vot s-a anulat şi părăsirea UE fără acord. De asemenea, speaker-ul Camerei Comunelor a refuzat punerea în discuţie a organizării unui al doilea referendum. Se poate vorbi, ceea ce se şi întâmplă, de o desconsiderare a votului popular, numai că şi rezultatul acestuia a fost unul extrem de strâns. A spune să nu ne lăsăm deranjaţi de detalii minore e o greşeală. După toate manifestările politicienilor britanici, aceştia nu se doresc, în procent covârşitor, nici în interiorul UE, deşi lui David Cameron pe vremea când era premier i s-au promis multe concesii, dar nici în afara UE. Dacă am crede că totul e pus la punct cu o acurateţe desăvârşită, am greşi, dacă nu am lua în seamă şi o asemenea variantă, iarăşi am greşi. Fiindcă în perioada următoare şi Angela Merkel şi Emmanuel Macron şi urmaşii lui Jean Claude Juncker, Frans Timmermans, Donald Tusk şi care mai sunt cocoţaţi în posturi bune pe acolo, cu prietenii lor britanici, vor avea „obiect de lucru”.