Protestul spontan al CFR şi victimele colaterale

0
567

Ieri, începând cu ora 7.00, mai mulţi angajaţi feroviari au oprit spontan lucrul, la nivelul ţării. Potrivit comunicatului CFR Călători, această acţiune a afectat circulaţia unor trenuri, iar oprirea lucrului a avut loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află în negocieri pentru semnarea noului Contractul Colectiv de Muncă 2017-2018. În cadrul acestora, conducerea CFR Călători a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creştere a fondului de salarii, creştere care va conduce, în urma negocierilor, la majorări salariale. În Gara Craiova, tabela electronică arăta ieri, la ora 10.20, întârzieri de peste 70 de minute. Mai grav este că sute de elevi doljeni aflaţi în programul educativ „Şcoala altfel” au fost victimele colaterale ale acestui protest, micuţii rămânând cu orele prin gări, în aşteptarea vagoanelor, prin diverse colţuri ale ţării.

greva cfr (4)O parte din angajaţii feroviari au oprit spontan lucrul, începând cu ora 7.00. Consecinţele imediate s-au manifestat şi pe raza Regionalei CFR Craiova. „Această acţiune afectează circulaţia  unor trenuri. Oprirea lucrului are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află în negocieri pentru semnarea noului Contractul Colectiv de Muncă 2017-2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR Călători a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creşterea a fondului de salarii, care va conduce în urma negocierilor la majorări salariale”, a comunicat CFR Călători, imediat după declanşarea protestului.

Întârzieri mai mari de o oră, la Craiova

greva cfr (2)Revendicările angajaţilor CFR vizează o creştere a salariilor cu 25%. Şi, totuşi, administraţia declară că intenţionează să reaşeze clasele de salarizare, în funcţie de fondul de salarii care se va asigura prin bugetul de venituri şi cheltuieli al CFR Călători, pentru funcţiile de bază: acari, manevraţi, şefi de manevră, conductori, şefi de tren, casieri, informatori din ramura MC, şi pentru funcţiile de execuţie din celelalte ramuri, cu posibilitatea de diferenţiere în funcţie de complexitatea şi de volumul de muncă. În acelaşi timp, compania a făcut un apel la pasageri ca, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre întârzierile care se înregistrează în trafic, la personalul din staţii sau la 0219521 – INFO CFR (trafic intern).

În urma protestului spontan, la nivel naţional, peste 150 de trenuri au rămas pe peron. În gara Craiova, tabela electronică referitoare la mersul trenurilor afişa, ieri, la ora 10.20, întârzieri foarte mari. Astfel, R 2080 Petroşani – Cărbuneşti – Craiova afişa o întârziere de 70 de minute; R 15942 Motru – Filiaşi avea întârziere de 45 de minute, R 2852 Tg. Jiu – Turceni – Craiova afişa o întârziere de 35 de minute, I.R. 1692 Timişoara – Severin – Craiova, alte 25 de minute de întârziere, identic cu R 9001 Bucureşti N. – Roşiori – Craiova.

Ministerul promite 22,5%, în plus, la fondul de salarii

greva cfr (1)Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a participat, ieri-dimineaţă, la teleconferinţa organizată de CFR S.A. cu toate regionalele din ţară, în contextul protestului spontan al angajaţilor din domeniul feroviar. Ministrul a întărit ideea că în proiectele Bugetului de Venituri şi Cheltuieli ale CFR S.A. şi CFR Călători sunt prevăzute creşteri salariale. Bugetele vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern. În acest moment, proiectele se află pe circuitul de avizare.

CFR SA are inclusă în bugetul companiei pentru anul 2017 o creştere a fondului de salarii cu 22,5%, care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor. Administraţia a propus partenerilor sociali încheierea unui acord până la semnarea CCM pentru perioada 2017-2018 pentru a asigura astfel protecţie socială angajaţilor, relaţii de muncă echitabile, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a companiei după expirarea în data de 21 martie 2017, a Contractului Colectiv de Muncă, însă sindicatele au refuzat acest lucru. Companiile feroviare au parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federaţiile sindicale reprezentative (semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă) şi au respectat termenele legale pentru elaborarea şi promovarea bugetelor pentru acest an.

CFR Călători cere scuze!

greva cfr (3)Potrivit comunicatului emis, ieri, de Ministerul Transporturilor, ministrul Răzvan Cuc a purtat discuţii, inclusiv marţi seară, cu preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial şi au convenit asupra prevederilor bugetare. „Chiar ieri am căzut de acord cu lideri ai sindicatelor feroviare asupra prevederilor bugetare din Bugetul de Venituri şi Cheltuieli. Bugetul urmează a fi promovat prin Hotărâre de Guvern şi, mai apoi, măsurile împreună cu majorările salariale să se regăsească în Contractele Colective de Muncă ale celor două companii”, a declarat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.

Până una, alta, CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi îi asigură că se depun toate eforturile astfel încât să asigurăm condiţii optime de reluare a circulaţiei trenurilor.

Mobilizarea începuse din 10 martie a.c.

greva cfrFederaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România arăta printr-o postare, încă din data de 10 martie 2017, că „în perioada următoare toţi salariaţii SNTFC CFR Călători trebuie să încercăm să fim uniţi, deoarece la SNTFC CFR Călători SA la data de 15.03.2017 sau 30.03.2017 este posibil ca salariul să nu se acorde întreg, ci în tranşe, funcţie de încasările pe care le are SNTFC CFR Călători SA. Salariul lichidare şi/sau avans poate fi în tranşe în martie 2017 pentru că SNTFC CFR Călători SA nu a primit subvenţia/compensaţia pe lunile ianuarie, februarie şi martie 2017. Mai mult, pentru că SNTFC CFR Călători SA nu are BVC pe anul 2017 aprobat prin HG, s-ar putea să nu avem încheiat CCM la nivel de SNTFC CFR Călători SA pe anii 2017-2018 începând cu 23 martie 2017 şi poate nu va fi nici creştere salarială până la semnarea unui nou CCM. În consecinţă, în perioada următoare trebuie să încercăm să fim uniţi şi să protestăm sub toate formele legale existente împotriva tuturor acelora care, cu voie sau fără voie, distrug SNTFC CFR Călători SA”.

Astăzi se prefigurează un protest spontan şi al mecanicilor de locomotivă. Asta mai lipsea! Zi după zi, în mijlocul unei săptămâni cu activităţi şcolare multiple, fiindcă multe instituţii de învăţământ au ales aceste zile însorite să le folosească în programul educativ „Şcoala altfel”.

 ***

CFR SA a anunţat că activitatea feroviară a fost reluată în regionalele Bucureşti, Craiova, CF Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, purtându-se discuţii pentru încetarea protestului spontan cu angajaţii din anumite staţii de pe raza de activitate a regionalelor Braşov şi Timişoara. Conducerea ministerul de resort este optimistă. „Am primit asigurări că nu va fi declanşată greva”, a declarat, ieri, la ora 15.00, la începutul şedinţei de Guvern, Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

 ***

La închiderea ediţiei noastre, circulaţia feroviară spre Bucureşti a intrat în normalitate, fără întârzieri. Probleme existau pe traseul Timişoara-Craiova, aici minutele de aşteptare ajungând la câteva zeci. Odată cu trecerea timpului, intervalele de aşteptare vor fi din ce în ce mai mici, urmând să dispară în cursul zilei de azi. Despre un posibil protest spontan, azi, al mecanicilor de locomotivă, CFR Călători Craiova ne-a precizat că nu are cunoştinţă.