Spunea, ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, un lucru pe care intenţionează să-l dezvolte într-o proximă conferinţă de presă şi anume că în timpul acţiunii de deszăpezire la nivelul Doljului, cu destule mari probleme, s-a înţeles „foarte bine”, într-o deplină notă de salubritate, cu prefectul judeţului, Nicolae Giugea. Într-un fel, şi unul, şi celălalt, potrivit legii, asigură coordonarea ISU Dolj şi conducerea Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, încât colaborarea deplină ar trebui subînţeleasă. Numai că dezideratul, ca atâtea altele, are, cum s-a văzut în multe judeţe din ţară, de surmontat vanităţile politice. Un semn de normalitate administrativă trebuie privit ca ceea ce este. Nici desconsiderat, nici supralicitat. O expresie a înţelegerii exacte, între altele, a menirii, în teritoriu, atât a preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, cât şi a prefectului. În astfel de momente, de grea încercare pentru populaţia doljeană, deplina înţelegere a avut rostul ei. Atingându-se şi finalitatea dorită. Putem vorbi şi de o politică înţeleasă şi dintr-o altă perspectivă. Din filmul de lung metraj al acţiunilor de intervenţie derulate pe întinsul judeţului vor trebui extrase nişte învăţăminte pentru iernile viitoare. Nu ştim acum cum vor fi ele, dar „paza bună trece primejdia rea”, parcă aşa se spune, asta însemnând ca, din această vară, fiecare primărie să-şi asigure minimum de utilaje trebuincioase. Confruntări cu vicisitudinile naturii au mai avut în Dolj. Ne referim la inundaţiile de acum câţiva ani. Nedorite, dar deloc excluse şi în această primăvară, fiindcă debitul Dunării, alimentat de afluenţii săi, până la intrarea pe teritoriul ţării, poate crea bătăi de cap. O comunitate teafără se reazemă pe solidaritate şi întrajutorare. Şi doar ultima consecinţă a „capitalismului dezastrelor” pe care îl trăim este că totul, de la muncă la prietenie, să fie de vânzare. Fireşte, contează prea puţin pentru omul de rând, într-un anumit context, că autorităţile judeţului au vibrat pe aceeaşi lungime de undă. Adică au dovedit că au scaunul la cap. Numai că exact astfel de experienţe atestă şi maturizarea administraţiei publice şi disponibilitatea la bună colaborare în folosul oamenilor, deşi sună aidoma unui clişeu. Suntem nu departe de alegerile locale, care îşi au sorocul în prima decadă a lunii iunie. Destule formule „de un gata făcut” plictisitor, a căror repetare maniacală pare singura formă de combativitate politică, vor fi auzite. Nu credem că eşecul nostru e efectul direct al unei ideologii vicioase. Credem că e vorba, mai curând, de psihologie, de un eşec ale cărui motivaţii sunt, dacă ne putem exprima astfel, abisale. În alţi termeni, am putea vorbi de o problemă de cadre. Avem aleşi locali care n-au emoţii în reînnoirea unui nou mandat. Avem aleşi locali care fac prost ceea ce fac, pentru că o fac fără convingere: cu inimă rea, ipocrit, de ochii lumii, fără vigoarea unei angajări autentice. Nu sunt neapărat rău intenţionaţi. Sunt nepotriviţi, puşi să joace roluri ce le repugnă. Firi statice, trebuie să mimeze dinamismul, elasticitatea, orientarea reformatoare. Retorica lor civică, gospodărească, europeană e chinuită, contrafăcută. Chiar şi o eventuală bună intenţie e subminată de o limită constitutivă greu de înlăturat. În asemenea situaţii nu te poţi salva decât prin onestitate. Şi nu mai spunem ce presupune asta. În schimb, opinăm altceva, şi anume că testul zăpezii din această iarnă va fi avut în vedere de alegători, în ziua în care vor trebui să-şi desemneze aleşii locali.
