Când apare Solomon, Sirop e numai ochi şi, mai ales, urechi – Şapte consilieri vor să-l demită pe şeful Salubrităţii

2
611

Şapte consilieri municipali cer, în şedinţa de astăzi, revocarea din funcţie a administratorului SC Salubritate SRL Craiova, acuzându-l că nu a reuşit să obţină licenţa de funcţionare a societăţii. În replică, Flavius Sirop a spus că este executat politic de primarul Antonie Solomon, povestind cum a fost ameninţat şi bruscat de acesta. Edilul-şef al Craiovei nu a dorit să comenteze episodul, susţinând că nu doreşte să se amestece în această campanie „murdară”.

Flavius Sirop

Cu toate că primarul Antonie Solomon a anunţat, încă de acum două zile, că nu se va găsi la prezidiu, şedinţa CLM de astăzi se anunţă de-a dreptul fierbinte. De fapt, lucrurile au fost încinse la foc tare încă de ieri. În jurul prânzului, consilierii care fac parte din comisia de servicii publice a Consiliului au fost convocaţi într-o şedinţă extraordinară pentru o dezbate un punct peste ordinea de zi. Acest punct este iniţiat de cei şapte aleşi locali care au fost excluşi din propriile partide pe motiv că au votat bugetul propus de Antonie Solomon.

Gheorghe Albăstroiu, Dorel Marinescu, Radu Marin, Iulian Ştefănescu, Teodor Sas şi Ursu Constantin (de la PDL) şi Lucian Mincu (de la PNL) propun schimbarea din funcţie a administratorului SC Salubritate SRL, Flaviu Sirop. Aceşti consilieri municipali spun că actualul manager al de Salubrităţii trebuie să fie înlocuit din cauză că nu a reuşit să obţină licenţa de funcţionare a societăţii pe care o conduce.

„A vrut să mă bată, dar m-a luat de o ureche”

La scurt timp după discuţiile din comisie, administratorul Flaviu Sirop a ieşit, într-o conferinţă de presă, în care i-a acuzat, la rândul lui, pe consilierii că acţionează din răzbunare, arătând că adevărul autor al „execuţiei sale politice” este primarul Antonie Solomon. Sirop a povestit apoi, cu lux de amănunte, un episod care s-a petrecut în biroul acestuia, cu câteva săptămâni în urmă, când edilul-şef al Craiovei ar fi avut, la nervi, o tentativă de a-l lovi.

Flavius Sirop a relatat că a fost „chemat la ordine” şi ameninţat verbal, de două ori, cu bătaia de Antonie Solomon, la rândului lui foarte nervos pentru că a fost făcut incompetent de administrator. „S-a înnegrit de supărare, s-a ridicat în picioare şi a venit în fugă spre mine. Am fost convins că vrea să mă lovească. A strigat doamna Adriana (n.r. – Adriana Motocu, şef Direcţia Servicii Publice a Primăriei Craiova) la el să-l potolească, a ajuns lângă mine, m-a bruscat, cred că s-a mai calmat şi a culminat prin a mă trage de o ureche”, a relatat acesta.

Antonie Solomon

Grămada cere vârf: ar urma Dincă

Contactat, primarul Antonie Solomon a spus că nu doreşte să comenteze aceste declaraţii, spunând, în schimb, că vrea să se delimiteze „de această tactică de campanie murdară pe care au ales să o aplice unii, care, din păcate, cred că politica se face numai cu jigniri”. Pe de altă parte, Flavius Sirop l-a acuzat pe acesta că şi revocarea lui din funcţia de administrator al SC Salubritate SRL Craiova este tot un plan al său de „eliminare a tuturor oamenilor care se află în apropierea lui Mărinică Dincă”, plan care va culmina „probabil şi cu încercarea de excludere a viceprimarului însuşi”.

În opinia acestuia, şi cei şapte consilieri care propun, în şedinţa de astăzi, excluderea sa, fac parte din acelaşi plan al primarului. „Comisia de astăzi (n.r. – ieri) mi-a dat senzaţia unei execuţii, iar şedinţa de mâine (n.r. – astăzi) va fi la fel. Mi s-a părut că a fost cu direcţie clară. Aş fi naiv să cred că cei şapte s-au trezit peste noapte, când eu am fost ameninţat cu altceva mai grav decât a fi dat afară”.

Şedinţă cu scântei

Prin urmare, după episodul de ieri, se aşteaptă ca discuţiile din plenul de astăzi să fie extrem de tensionate. Flavius Sirop mizează pe susţinerea viceprimarului Mărinică Dincă şi a celorlalţi consilieri PDL, în timp ce criticii cei mai înverşunaţi ai săi vor fi foştii săi colegi de partid. Deşi se aşteaptă ca votul  să fie tranşat în defavoarea sa – dacă şi consilierii PSD vor marşa pe această idee –, administratorul Salubrităţii spune că va veni în apărarea sa cu două argumente. Sirop le va spune consilierilor că nu a reuşit să obţină licenţa de la ANRSC pentru că „Primăria Craiova i-a întocmit greşit actele necesare” şi că merită să rămână în funcţie, în continuare, pentru că reuşit să aducă Salubritatea de la o pierdere de 21 de miliarde de lei – în 2010, la un profit de 6,6 miliarde de lei – în 2011.

Există însă şi o altă armă la care Sirop ar putea recurge. Surse din partidul din care Sirop chiar face parte spuneau, ieri, că acesta ar fi exagerat intenţionat reacţia primarului pentru a-şi condiţiona schimbarea sa din funcţie cu o posibilă plângere penală pe care ar putea să o depună. De altfel, Sirop a şi declarat, ieri, că nu a făcut o plângere la momentul respectiv pentru a nu-i complica lui Solomon şi mai mult situaţia cu justiţia şi că, acum, se gândeşte dacă „o să mai depun sau nu o plângere”.

 

2 COMENTARII

  1. Numirile in diverse funcții sunt facute,in marea lor majoritate,pe criterii ce țin de partide.La ce folosesc lamentarile și eventual lacrimile?Nimeni nu este de neânlocuit.Demnitatea te obligă sa te intorci acolo de unde ai venit,dacă o ai.

Comments are closed.