Alb-albaştrii, prolifici cu azerii

0
336

Dubla lui Herghelegiu şi golul din debut al lui Târnăcop au adus o victorie mai clară decât s-ar fi cuvenit după jocul prestat de Universitatea

Al doilea meci amical din cel dintâi stagiu al Craiovei în Antalya a adus şi primul succes pe 2015. După egalul cu Genclerbirligi, a venit succesul clar contra lui Khazar Lankaran, ocupanta locului 5 în prima ligă din Azerbaidjan. Jocul nu a fost însă pe măsura rezultatului, azerii având iniţiativa în mai multe moente ale jocului. Alb-albaştrii au avut însă avantaj din start, datorită şutului de la 16 metri al lui Târnăcop, deviat de un adversar. Fusese o acţiune prelungită, care însă nu avea perspective, din cauza centrării proaste a lui Varga şi luftului lui Brandan. În continuare, acţiunile Universităţii au fost dezlânate, fără mari perspective, deşi, paradoxal, au mai apărut alte câteva ocazii mari de desprindere. Azerii au forţat egalarea şi au jucat mai bine, însă fără a-şi asigura spatele, aşa încât contraatacurile Craiovei au adus diferenţa netă de la final. Băluţă a driblat în propria jumătate şi l-a lansat în cea adversă pe Herghelegiu, rămas singur cu portarul după ce ultimul apărător advers a alunecat la centrul terenului. Golgheterul din ultima perioadă al Ştiinţei a închis rezultatul, speculând pasa lui Manea pe o contră „doi la doi” gestionată ideal. Duelurile la limită au adus şi câteva încăierări pe parcursul jocului, nervii izbucnind în meleurile create de jucătorii celor două echipe.

Săndoi: „Nu ţinem neapărat să câştigăm amicalele, dar e bine că batem”

La finalul partidei cu Khazar Lankaran, Emil Săndoi a spus că echipa azeră a avut un avans considerabil în pregătire, care i-a conferit un nivel fizic superior, la fel ca şi adversarul precedent, Genclerbirligi. Antrenorul spune însă că obiectivele amicalului au fost atinse, în special rularea mai multor jucători şi câştigarea disputei. „A fost un joc de pregătire cu un adversar bătăios, dârz. Echipa din Lankaran, având în vedere că începe mult mai devreme campionatul, la sfârşitul acestei luni, este într-o altă etapă a pregătirii fizice. A fost un fotbal deschis, ne bucurăm pentru victorie, chiar dacă a fost un meci amical. Am reuşit să rulăm toţi jucătorii, au avut fiecare câte o repriză, cu excepţia lui Frăsinescu şi Briceag, care au evoluat tot jocul. Este o partidă care vine după 10 zile de pregătire intensă şi nu putem decât să ne declarăm mulţumiţi. Nu am făcut un scop din a ne păstra invincibilitatea şi în amicale, dar e bine că se întâmplă acest lucru. În fotbal se spune că victoriile aduc victorii. Principalul scop este însă acela de a pregăti cât mai bine echipa pentru jocurile de campionat“ a declarat tehnicianul Craiovei.

Universitatea Craiova – Khazar Lankaran 3-0

Au marcat: Târnăcop 2, Herghelegiu 59, 82.

Craiova – prima repriză: Bălgrădean – Achim, Izvoranu, Frăsinescu, Briceag – Târnăcop, Cârstea, Brandan, Varga – Bawab, Ivan.

Craiova – repriza a doua: Straton – Dumitraş, Frăsinescu, Acka, Vătăjelu – Manea, Briceag, Madson, Mateiu – Băluţă, Herghelegiu.

Khazar: Tomic – Seferzade, Mirzayev, R. Jafarov, Sankoh – Amirguliyev, Rzazada, Tounkara, E. Jafarov – Ramazanov, Jalilov. Au intrat: Gasimzada, Kahimli, Masimzada, Ismayilov, Abdullazada, Gambarli, Babazada, Teymurov, Bakirzada. Antrenor: Elbrus Mamedov.