Ucraina: Confruntările între manifestanţi şi forţele de ordine au provocat decesul a două persoane

0
332

Confruntările care au izbucnit ieri dimineaţa la Kiev s-au intensificat, manifestanţii aruncând cu cocteiluri Molotov în direcţia forţelor de ordine, care ripostau trăgând cu gloanţe de cauciuc şi lansând grenade asurzitoare. Forţele de au adus cel puţin un vehicul blindat la confruntările cu manifestanţii proeuropeni adunaţi în capitală, relatează AFP, notând că este prima dată când se intervine cu un astfel de vehicul. Vehiculul blindat a avansat pe strada Grucevski din Kiev, traversând baricade părăsite de manifestanţi. Sute de agenţi ai forţelor de ordine au mers în spatele acestuia. Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, s-a întâlnit ieri cu trei lideri ai opoziţiei, în încercarea de a găsi o soluţie pentru încetarea violenţelor din centrul oraşului Kiev, a anunţat preşedinţia ucraineană. Acesta i-a îndemnat miercuri pe ucraineni să nu dea curs apelurilor unor „extremişti” şi să continue înfruntările violente din centrul Kievului, care s-au soldat cu doi morţi. Un manifestant a fost ucis de către poliţie, prin împuşcare, după cum a declarat ieri o sursă din cadrul opoziţiei. „Bărbatul a murit în această (miercuri) dimineaţa, probabil ucis de un lunetist”, a precizat această sursă pentru AFP, adăugând că în centrul Kievului, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, au avut loc confruntări cu poliţia. Marţi, premierul Mikola Azarov a avertizat, citat de AFP, că autorităţile ucrainene vor recurge la forţă împotriva manifestanţilor dacă „provocatorii” nu vor înceta să incite la violenţă. „Dacă provocatorii nu se opresc, autorităţile nu vor avea altă opţiune decât să utilizeze forţa în cadrul legii pentru a asigura securitatea cetăţenilor”, a declarat el la postul public rus de informaţii Vesti, referindu-se la controversata legislaţie intrată în vigoare marţi, ce înăspreşte sancţiunile împotriva manifestanţilor proeuropeni care se opun puterii pe străzile Kievului. Avertismentul prim-ministrului Azarov intervine după două nopţi de ciocniri între manifestanţi ai opoziţiei şi forţele de ordine pe străzile capitalei Ucrainei, cele mai violente din ultimele două luni de proteste, declanşate de hotărârea preşedintelui Viktor Ianukovici de a respinge acordul de asociere cu UE în profitul unei apropieri de Rusia. Uniunea Europeană s-a declarat „şocată” de ultimele violenţe din Ucraina, avertizând Kievul în legătură cu „posibile acţiuni” şi „consecinţe pentru relaţiile” cu această ţară. „Deplângem în termenii cei mai fermi utilizarea forţei şi violenţele”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, citat de AFP. UE „va studia posibile acţiuni şi consecinţe pentru relaţiile noastre cu această ţară”, a adăugat oficialul european. Anterior, şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, „a condamnat ferm violenţa escaladată” la Kiev şi a cerut „încetarea imediată a actelor de violenţă”.