Centrul Craiovei, închis în două dimineți

0
293

Astăzi și mâine, circulația va fi restricționată în centrul Craiovei. Astăzi, între orele 10.00 și 13.00,  se va desfăşura ceremonia organizată cu ocazia plecării în teatrul de operaţii din Afganistan a Batalionului 20 Infanterie Craiova. Mâine, centrul va fi închis între orele 9.00 și 12.00,timp în care se vor desfăşura manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Circulaţia rutieră va fi închisă pe străzile „Popa Şapcă”; „Al.I. Cuza” – tronsonul cuprins între intersecţia cu strada „Unirii” şi intersecţia cu strada „Arieş”; „Theodor Aman” – tronsonul cuprins între intersecţia cu strada „Olteţ” şi intersecţia cu strada „A.I. Cuza” și strada „Unirii” – tronsonul cuprins între intersecţia cu strada „Mihai Viteazul” şi intersecţia cu strada „Al.I. Cuza”.