Să lăsăm descrierea destul de fadă şi oricum lipsită de orice patos, ceea ce era şi firesc, a fostului om politic doljean, Constantin Argetoianu, într-unul dintre volumele sale de „Memorii pentru cei de mâine, Amintiri din vremea celor de Ieri”, făcută comunei Işalniţa, din perspectiva prieteniei mamei sale cu Eliza Opran, o femeie înstărită din cale afară şi generoasă, o filantroapă care a făcut donaţii memorabile. Cu lumea ei din cale afară de harnică şi misterioasă, Işalniţa de astăzi nu pare nici comună, respectând etimologia acestei entităţi administrative, nici oraş, de care se apropie prin infrastructură, utilităţi, fără a fi declarat. Comună „vie”, curată, plină de verdeaţă, cu toate arterele de circulaţie asfaltate de ani buni, Işalniţa nu aminteşte prin nimic de… ceea ce a fost. Nici măcar prin vreun muget rătăcit de vacă, la ceasurile serii, lăsând de-o parte faptul că localnicii n-au prea avut această îndeletnicire, contând pe aportul vecinilor de peste Amaradia. Au fost, în schimb, cultivatori destoinici de legume şi mai sunt –cunoscuţi în pieţele Craiovei, dar şi ale oraşelor de pe Valea Jiului-, acum la vogă sunt solariile în care se munceşte pe ruptelea de cei care vor să facă un ban. Considerându-mă un fiu al comunei, pot depune mărturie că Işalniţa este un teritoriu mitic în care s-a asfixiat… lenea. Şi nici prostia n-a dus-o prea bine. Fiindcă nu s-a ajuns la o asemenea stare de prosperitate căscând gura la lună. Şi dacă în viaţă, se spune, „norocul e cum şi-l face omul”, işelnicenii au ales, în fruntea treburilor administrative, pe Ovidiu Flori, un primar de ispravă, prin ceea ce a realizat şi se vede cu ochiul liber: o rescriere în peisaj a unei localităţi cu oamenii săi vrednici, dar mai ales receptivi la modernitate. E uimitor de multă verdeaţă pe toate arterele comunei, ca să nu spunem, ceea ce pot vedea şi alţii, că centrul civic al comunei este de ani buni demn de o „carte poştală”. O lume tânără, chiar foarte tânără, cu alte pretenţii de la viaţă se face resimţită. Învins de zădărnicie, a reaprinde în memoria bătrânilor amintiri de odinioară pare inutil. Nici excesiv de modest, nici neîngăduit de sigur pe sine, Ovidiu Flori mi-a supravegheat uimirea firească decent, din când în când mai dăstăinuind câte ceva din noianul de provocări. Fiindcă ispititoare sunt proiectele sale: circa 200 de apartamente prin blocurile ANL ridicate semeţ în comună (se văd cu ochiul liber) destinate familiilor tinere, sugerează o altă abordare a ritmurilor de viaţă. Proiectul „Dezvoltare Industrial Park Işalniţa” este despre dezvoltarea infrastructurii, atragerea de investitori şi susţinerea dezvoltării economice a regiunii. Işalniţa, o comună de centură verde a Craiovei, şi-a sărbătorit recent, la 4 septembrie, „Ziua Comunei”, cu fastul obişnuit în organizarea Primăriei şi Consiliului Local. Sunt destule lucruri luminoase pentru care primarul Ovidiu Flori şi colaboratorii săi, din Primărie, cu aportul Consiliului Local, merită distincţii, însă există un reper pentru care merită laude: Şcoala Generală „Eliza Opran” e de album, prin întreaga ei dotare actuală. Motiv pentru care monografia comunei ar merita să se rezeme în noi capitole grele de împliniri şi faptul nu e de neluat în seamă. Gândită de o altă minte şi scrisă de alte mâini, monografia comunei Işalniţa, nu poate rămâne impasibilă, fără corectivele de rigoare, la actualele ritmuri ale vieţii.
