EDITORIAL / Decembrie ’89: Acum 28 de ani, „revoluţia” învingea şi la Craiova!

0
56

Spunea aşa, Alain Besancon, undeva în urmă cu nişte ani: „Oamenii de presă, de televiziune, polemiştii, paznicii severi ai decenţei intelectuale şi, la urmă de toţi, poliţiştii gândirii îşi fixează discursurile în raport cu reprezentări false ale trecutului. Doar istoricii adevăraţi le ştiu ca atare. Corectitudinea politică nu are ce face cu metoda acestora, atunci când îşi ia imagini din istorie. Ea lichidează complexitatea istorică. Reduce totul la înfruntarea binară a binelui şi răului, un bine şi un rău reinterpretate după morala de astăzi”. Personaje, evenimente, stări de spirit, sunt astfel demonizate. Şi totul nu e decât o înşelătorie. An de an, imaginea acelei zi cenuşii de decembrie, de acum 28 de ani, cu lumina ei difuză, şi o mulţime de oameni revărsată în actuala Piaţă Mihai Viteazul, din centrul Craiovei, se developează identic. Şi elemente noi, la ceea ce ştiam, şi am mai narat, în repetate rânduri, sunt prea puţine, încât „mitul revoluţiei”, fiindcă a fost şi aşa ceva, rămâne greu dacă nu imposibil de demolat. Sigur că, la fel ca în februarie 1949, când mulţimea a luat cu asalt actualul Palat Administrativ (Prefectura), a existat şi acum 28 de ani multă fanfaronadă, stupiditate candidă, exagerare, pălăvrăgeală – armata exprimându-şi ataşamentul la victoria revoluţiei – ca să nu mai vorbim de haos. Nu spunea Belu Zilber că în România comunismul este un amestec de Stalin şi Caragiale? Dar nicio revoluţie nu se „construieşte” pe rigoare juridică, nicio manifestare de proporţii, cum a fost cea din 22 decembrie 1989, de la Craiova, nu respectă proceduri geometrice. După cum nicio faptă nu poate fi cântărită corect „retro”, fără a fi amplasată în tensiunea acelor zile, şi în contextul european al momentului. Aşa stând lucrurile, orice reconstituire, fără a fi desfiguraţi de amnezie, nu poate avea loc în absenţa stării nefaste de spirit, la care se ajunsese, în care se regăseau inclusiv membrii partidului comunist, pentru care un regim totalitar îşi pierduse orice putere de seducţie. De la marginea asta a lucrurilor – înţeleasă arbitrar – au plecat nu puţine din angoasele noastre. Adam Michnick, unul din liderii Solidarităţii – istoric, jurnalist, politolog – în „Mărturisirile unui dizident convertit” (Ed. Polirom, 2009) spunea că „distrugerea ideatică a comunismului a fost opera comuniştilor revoltaţi. Fiindcă această biserică nu putea fi zdrobită decât din interior, de eretici, niciodată de cei de o altă credinţă. Marginali. A fost aşadar o revoltă împotriva partidului, în numele partidului, împotriva comunismului, în numele comunismului”. Să-l lăsăm însă pe Adam Michnick, care a trecut şi pe la Craiova, şi el deloc un privilegiat, în epoca PiS din ţara sa. La nivel naţional avem în continuare, la intervale de timp, tot felul de revelaţii, cea din urmă a Parchetului Militar, care îi dă „răposatului” dreptate, fiindcă el însuşi declara la Târgovişte că e judecat greşit şi că e victima unui complot, revoluţia fiind o lovitură de stat. „A fost sau n-a fost” este un film premiat al regizorului Cornel Porumboiu, care se imspiră din corectidudinea politică. Din păcate. La Craiova, alături de marile oraşe ale ţării, acum 28 de ani, se constituia Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, şi aflam în premieră de Marin Nisipeanu, Radu Berceanu, Petre Vasilescu, Petre Popa, Iancu Samson, Toma Velici, Nicolae Teodor, Constantin Bărăzan, Stelică Trandafirescu, Nucu Marinescu, lângă aceştia şi Tudor Gheorghe, dar şi mulţi alţii, care intraseră în actuala Prefectură. În numele mulţimii, „revoluţia” se va săvârşi fără consimţământul acesteia şi, deloc adesea, chiar împotriva ei. Unde suntem astăzi? Suntem acolo unde am putut să ajungem, prin aleşii noştri pe cale democratică. E drept, şi de ar fi numai asta, că “dilii” s-au înmulţit ceva de speriat, umblă nestingheriţi printre noi şi scandează din toţi boşogii, cum scrie pe blogul personal, avocatul şi scriitorul Marian Nazat, minte sagace, de altfel, probată în textele sale: “Mai bine golan, decât activist / Mai bine… hoţ, decât comunist”. Hoţ capitalist, desigur! O spune, dezamăgit, tot autorul tabletei “Mai bine…”. Un omagiu vibrant aducem tuturor celor care şi-au pierdut viaţa, în municipiul nostru, în zilele acelui decembrie ’89, în care ne-am luat porţia de libertate, şi n-am prea ştiut, adesea, ce să facem cu ea.