2011 – anul proiectelor pe fonduri europene pentru Consiliul Judeţean Dolj

0
451

Ion Prioteasa

Un an greu, cu un buget mult mai mic decât cel al anului trecut (cu 300 de miliarde de lei), pentru Consiliul Judeţean Dolj, 2011 a fost anul investiţiilor, deloc puţine, realizate cu ajutorul fondurilor europene, care au dus, negreşit, la dezvoltarea judeţului. Făcând un bilanţ al anului care tocmai se apropie de sfârşit – 2011 – şeful administraţiei publice judeţene apreciază că proiectele realizate în diverse domenii – de la cultură şi până la infrastructură – au fost de bun augur. “A mai trecut un an greu, pe care l-am început cu un buget cu peste 300 de miliarde de lei mai mic decât cel din 2010, cu funcţionari demotivaţi din cauza salariilor tăiate, cu investiţii din buget foarte mici, dar cu speranţe mari în fondurile europene. Acest lucru ne-a adus satisfacţii, faptul că am putut continua investiţiile din fonduri europene şi am putut să fim din ce în ce mai activi într-un domeniu pe care sperăm că în perioada financiară a Uniunii Europene, să putem să-l amplificăm. În perioada următoare, speranţa noastră se leagă de strategia Dunării, fiind pregătiţi să abordăm foarte multe proiecte. Va fi programul cel mai consistent, cu bani foarte mulţi, peste 100 de miliarde de euro la nivelul ţării noastre şi peste 150 de miliarde de euro pe tot traseul Dunării”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Instituţiile de cultură din Craiova, prioritate la investiţii

Bătrâna doamnă a arhitecturii craiovene, Casa Baniei, şi-a redeschis porţile după patru ani de lucrări de restaurare, realizate pe fonduri europene cu ajutorul Consiliului Judeţean Dolj, care se implică în promovarea instituţiilor de cultură din Craiova aşa cum este şi cazul celor două muzee din Craiova – Muzeul Olteniei şi Muzeul de Artă, care se află în plin proces de restaurare: “Am continuat investiţiile pe fonduri europene, în mod special în domeniul culturii. În acest moment, la Muzeul Olteniei şi Muzeul de Artă din Craiova se lucrează intens pentru restaurarea acestor obiective de renume ale Olteniei. La începutul anului am reuşit să redeschidem Casa Băniei, după mai mulţi ani în care s-au făcut reparaţii şi reabilitări – peste 20 de miliarde de lei vechi au fost investiţi în cea mai veche clădire civilă din Craiova. De asemenea, am deschis secţia de Ştiinţe ale Naturii din Cadrul Muzeului Oltenia”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Muzeu dedicat lui Brâncuşi, la Craiova

Costurile construirii lângă Muzeul de Artă din Craiova a unui pavilion expoziţional modern, dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuşi, se ridică la patru milioane de euro, potrivit studiului de fezabilitate realizat de arhitectul Dorian Ştefan, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Construcţia pavilionului, realizată din „sticlă sudată”, reprezintă o „premieră” în România, după cum a apreciat Ion Prioteasa. „Am primit ieri (marţi – n. r.) o veste pe care o aşteptam demult. Discuţiile pe care le purtăm de mai multă vreme cu unul dintre cei mai renumiţi arhitecţi ai lumii, de top 50, profesorul universitar Dorin Ştefan, cu care am legat o prietenie în aceşti ani, ne-a prezentat studiul de fezabilitate pentru proiectul «Muzeului Brâncuşi». Acest proiect va costa peste patru milioane de euro şi va fi realizat din sticlă sudată. Este o premieră pentru România şi, din foarte multe puncte de vedere, este o noutate şi la nivel mondial. Vom avea peste 1.200 de metri pătraţi amenajaţi sub pământ. Vom avea o masă a tăcerii şi o sală de conferinţe în jurul ei şi vom avea şi un amfiteatru. Acest proiect intenţionăm să-l facem pe fonduri europene. O să-l trimitem şi la Ministerul Dezvoltării şi-l vom pune în discuţie şi acolo, pentru că noi îl considerăm un proiect naţional. Dacă nu găsim posibilităţi, îl vom face pe banii noştri, renunţând la alte investiţii. La Muzeul de Artă din Craiova sunt expuse şase opere ale lui Constantin Brâncuşi: „Cap de Copil”, „Orgoliu”, „Coapsa”, „Sărutul”, „Vitellius” şi „Domnişoara Pogany”, precum şi şase obiecte care au aparţinut marelui sculptor – Aparat de Fotografiat, Creion, Cutie, Ecorşeu, Scaun Colţar şi Scrisoare.

11,4 milioane de euro, investiţi în dotările Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din Oltenia

Până în iunie 2012, Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din cele cinci judeţe din Oltenia – Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea – vor fi dotate cu echipamente în valore de 11,4 milioane de euro, în baza unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional şi realizat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară/ADI/Sud-Vest „Oltenia”. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, acest lucru a fost posibil în urma accesării unui program pe fonduri europene pentru dotarea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, contractat de preşedinţii de consilii judeţene din cele cinci judeţe ale regiunii, Consiliul Judeţean Dolj fiind lider de proiect.


Proiect de 20 de milioane de euro pentru Aeroportul Craiova

Aeroportul din Craiova prinde contur, în ciuda greutăţilor pe care autorităţile judeţene le-au întâmpinat încă de la începutul proiectului. Până în acest moment, investiţiile făcute la aeroport ajung la 10 milioane de euro. <<Când am început lucrările la Aeroportul din Craiova, unde, ani de zile nu a decolat nici un avion, aproape că nu ne-a luat nimeni în seamă, am construit pe sistemul “pânzei de păianjen”. Cu timpul, am reuşit să-i atragem şi pe alţii care să ni s-au alăturat. În acest moment, avem zece milioane de euro investiţi, şi un proiect de 20 de milioane de euro depus pentru realizarea infrastructurii conexe. Avem mari speranţe că aceşti 20 de milioane de euro îi vom abţine în cursul anului viitor şi în felul acesta vom contura tot ceea ce ţine de un aeroport modern, şi vom trece la o nouă etapă în care să atragem companiile de low-cost, care pleacă de pe aeroporturi mari din ţară>>, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

“100 de localităţi vor avea alimentare cu apă”

Şeful administraţiei publice judeţene, Ion Prioteasa, apreciază că cel mai important proiect din ultimii 20 de ani, pentru judeţul Dolj, este semnarea contractului pentru Masterplanul de apă, în valoare de 25 de milioane de euro: “Lucrul cu adevărat special care s-a petrecut în judeţ, este aprobarea Masterplanului de apă. 25 de milioane de euro au intrat în judeţul Dolj, fiind cea mai mare sumă pe care a absorbit-o judeţul nostru şi care echivalează cu suma alocată de la bugetul central pe circa 10 ani. E cea mai mare satisfacţie pentru noi, şi dacă vor fi puse în aplicare toate investiţiile pe Ordonanţa de Guvern nr. 7, vom putea vorbi de aproximativ 100 de localităţi din cele 111 ale judeţului Dolj, alimentate cu apă. Dacă vom face un bilanţ, vom vedea, peste ani, că aceasta este posibil să fie cea mai mare realizare a judeţului”.

ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU