Societatea comercială Vest Construct SRL Braşov a fost înfiinţată în februarie 2001 de afaceristul Vasile Fanea… dar controlată din umbră de un fost director al Regionalei CFR Craiova, în prezent director adjunct al companiei de stat. Firma s-a specializat în lucrări de construcţii şi de întreţinere a infrastructurii feroviare şi s-a abonat la banii Societăţii Naţionale de Căi Ferate CFR SA. În ultimul timp, firma a obţinut mai multe contracte de lucrări în zonă, din postura de unic ofertant, cu preţuri date parcă în bătaie de joc. Unde pui mâna pe hartă dai de această firmă.
Luna trecută, Vest Construct a obţinut un contract public pentru revopsirea a trei poduri metalice de cale ferată de pe raza Secţiei CF Focşani. Valoarea lucrării se ridică la suma de 1.070.060,72 lei la care se adaugă TVA. Vest Construct a obţinut lucrarea din postura de unic participant la o licitaţie publică organizată de Regionala CFR Galaţi, oferind un preţ cu 34 de bani mai mic decât cel estimat. Suprafaţa ce urmează a fi acoperită cu vopsea totalizează aproximativ 30.000 metri pătraţi. Şi nu e tot. Vest Construct SRL, a mai obţinut un contract, de la Regionala CFR Galaţi, pentru reabilitarea a două poduri pe raza secţiei Adjud. Ca şi în cazul precedent, Vest Construct a câştigat o licitaţie publică organizată pe 6 mai 2016, din postura de unic participant, urmând să încaseze suma de 125.561 lei plus TVA. Contractul a fost estimat la 125.561,05 lei la care se adaugă TVA iar criteriul de selecţie a firmei câştigătoare a fost „preţul cel mai scăzut“. Vest Construct SRL, singurul participant la licitaţie a obţinut contractul ofertând un preţ cu 5 bani mai puţin. Şi să trecem şi în Oltenia, mai precis pe la Balota, judeţul Mehedinţi, unde a fost anul şi accidentul feroviar. De-a lungul anilor s-au executat mai multe lucrări, dar toate s-au dovedit de proastă calitate şi cauzând alte deraieri. Ultimul eveniment nefericit având loc în luna august 2016, când o locomotivă a CFR Marfă deraiat în zona staţiei Valea Albă, pe acelaşi sector de cale ferată. Şi de această dată cauzele au fost trecute sub tăcere, situaţia fiind muşamalizată. Oamenii arată cu degetul spre Vest Construct, unul din privilegiaţii contractelor cu CFR şi spun că era vorba despre calitatatea îndoielnică a lucrărilor pe care le execută.
Vest Construct, în vizorul DNA
Vest Construct a fost în 2015 în vizorul procurorilor DNA, într-un dosar celebru de dare de mită. Numele Vest Construct SRL a fost menţionat şi într-un raport al Corpului de Control al CFR din toamna lui 2013, în care sunt prezentate o serie de nereguli comise în atribuirea unor contracte de către conducerea Regionalei CFR Iaşi. Şi în prezent furnizorul feroviar Vest Construct “lucrează” la calea ferată de pe dealul Balota… în baza unui contract câştigat în 2014 în asociere cu o firmă din Câmpulung Moldovenesc – Compania Construcţii Feroviare SA, cu care a mai făcut tandem şi la alte contracte, alternând rolul de lider al asocierii. Deşi lucrările trebuiau executate în termen de 18 luni, nici acum treaba nu a fost terminată, deşi suntem la aproape 24 de luni de la obţinerea contractului.
La o primă evaluare, afacerea a fost bănoasă, CFR plătind peste 26 de milioane de lei pentru aproximativ 8 km de cale ferată, însă, în principal din cauza lipsei personalului calificat şi a utilajelor, furnizorul feroviar (Vest Construct) nu a fost în stare să execute cine ştie ce lucrări în cei 2 ani de la adjudecarea contractului, apelând la tot felul de tertipuri pentru realizarea lucrărilor cu ajutorul angajaţilor şi utilajelor CFR.
Deşi autorităţile care reglementează achiziţiile publice au exprimat un punct de vedere defavorabil acordării plăţilor în avans în cadrul unui contract aflat în derulare, ceferiştii de la Bucureşti şi Craiova nu au renunţat la ideea de “a-i ajuta” pe cei de la Vest Construct să execute lucrările, căutând în continuare, împreună cu ministerul de resort, o modalitate de a-i plăti în avans pe Vest Construct pentru ceea ce urmează să realizeze!
Felicitări pentru articol, stimată Marga Bulugean. Despre ce ”povestești” matale mai sus o confirmă și lucrările din zona Balota din cauza cărora au întârzieri mari toate trenurile care trec pe-acolo. Ce se întâmplă, și văd că ești bine documentată, e foarte grav. Ce DNA, ce cutare și cutare control, ia matale informațiile în brațe și du-te direct la președintele țării, la premier, du-te peste tot dacă vrei să se mai și rezolve. Te va susține o țară întreagă. Eu așa văd lucrurile. Dacă voi jurnaliștii doar ”lătrați” (scrieți), lupii vor merge nestingheriți peste tot și vor face ravagii.
Cu respect,
Elena
Comments are closed.