Remiza (0-0) cu care s-a soldat, aseară, confruntarea dintre PSG şi Real Madrid, pe „Parc des Princes”, menţine ambele echipe în poziţii calificabile în grupa A, cu acelaşi număr de puncte (7), fără gol primit în cele trei partide disputate până în prezent. Judecând după posesia înregistrată (PSG-59,4%; Real -40,6%) gazdele au dominat, întâmpinând însă o defensivă cu experienţă, într-o seară fastă. Fără a realiza un mare meci, Cristiano Ronaldo (şase şuturi la poartă din care două pe spaţiul acesteia) s-a constituit într-un real pericol pe contraatac, cel mai tăios fiind cel din minutul 72, iniţiat de Modric. N-a fost însă eclipsat de Zlatan Ibrahimovic cu două şuturi la poarta lui Keylor Navas, dar fără gol în…480 de minute de joc. Ultima sa realizare în C1, datând din decembrie anul trecut, la Barcelona (3-1). Jucătorul serii: Toni Kroos (96,2% pase reuşite), un adevărat metronom al echipei. În prima repriză a reuşit 49 de pase bune, cu conţinut tactic, din 49 de atingeri (procentaj 100%), iar în repriza a doua 75/78 (98,1%). Evenimentul serii l-a constituit intrarea unui spectator în repriza secundă pe teren care a sprintat către Cristiano Ronaldo, vizibil contrariat, spre a-l îmbrăţişa.