Dolj: Jandarmii asigură ordinea la manifestările din Calafat

0
386

În perioada 22 – 25 octombrie a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, împreună cu reprezentanţi din cadrul I.P.J. Dolj, Poliţia Locală Calafat şi I.S.U. Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor cultural – artistice organizate în municipiul Calafat, cu prilejul „Festivalului Roadele Toamnei”. Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la aceste manifestări, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale şi să manifeste atenţie pe traseele de deplasare. Jandarmeria recomandă cetăţenilor, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forţelor de ordine aflate în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora.