Meşterii populari, aşteptaţi la Craiova peste câteva zile

0
441

Deși era pata de culoare a Zilelor Craiovei, organizatorii evenimentului vor să îi păstreze identitatea distinctă şi să respecte tradiția organizării lui toamna, de Sf. Dumitru

O nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari, a 36-a, se va desfășura la Craiova săptămâna aceasta. Peste 150 de meşteri, atât din zona etnografică a Olteniei, cât şi din centre reprezentative din ţară, vor poposi, timp de trei zile, pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”, aducând cu ei felurite obiecte din ceramică, lemn şi metal, pielărie, ţesături şi împletituri, dar şi produse alimentare. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 25 octombrie, la prânz, urmând ca sâmbătă și duminică să fie zile de târguieli pentru craioveni și de recunoaștere a valorii pentru expozanți: cei mai reprezentativi dintre ei vor fi răsplătiți cu premii a căror valoare totală se ridică la 9.700 de lei. Organizatorii spun că, dat fiind interesul foarte mare de care se bucură, Târgul Meșterilor Populari va rămâne o manifestare de sine stătătoare, chiar dacă Zilele Craiovei vor fi organizate de-acum încolo la începutul verii, și nu în octombrie, de Sfântul Dumitru, cum se obișnuia până acum.

Peste 150 de invitați, de la ceramiști și iconari la artizani ai costumelor populare și ouălor încondeiate

Eveniment de tradiție pentru urbe, Târgul Meșterilor Populari este organizat și în acest an, ca de obicei, de Muzeul Olteniei, prin Secția de Etnografie, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii (C.J.C.P.C.T.) Dolj și Primăria municipiului Craiova. Invitați sunt aproximativ 155 de meșteri, cei mai mulți din Vâlcea, dar și din Olt, Argeș, Gorj, Dolj, Mehedinți, Maramureș, Harghita, Covasna, Sibiu, Prahova, Cluj, Brașov, Dâmbovița, Timișoara, Suceava, Bacău, Bistrița Năsăud, Mureș, Teleorman, Satu Mare, Hunedoara și București.

Este vorba despre ceramiști, cioplitori în lemn și piatră, sculptori, iconari pe lemn și sticlă, țesători în lână, bumbac, borangic, păr de capră, papură, pănușă de porumb, sticlari, șlefuitori de pietre semiprețioase, argintari, pictori și graficieni, apicultori, meșteri de costume populare și instrumente muzicale, artizani ai ouălor încondeiate, creatori de păpuși, de obiecte de mobilier și decorațiuni din hârtie, fabricanți de zaharicale tradiționale (turtă dulce, prăjituri etc.) și diverse produse ecologice, care, timp de trei zile, își vor etala pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu” creațiile lucrate cu pricepere și migală. „Tradiția acestui Târg este legată în special de participarea unor meșteri consacrați. Prin urmare, vor veni de la meșteri mari până la meșteri mai puțin cunoscuți. Avem și câteva noutăți, dar îi lăsăm pe craioveni să le descopere…”, spune dr. Cornel Bălosu, șeful Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei.

Spectacole ale rapsozilor populari și ansamblurilor folclorice din Dolj, între care și vestita Fanfară de la Desa

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 25 octombrie, iar pe parcursul celor trei zile atmosfera de sărbătoare a tradiţiilor populare va fi dată şi de spectacolele folclorice susţinute, la orele prânzului, de formaţii și interpreți din Dolj.

Potrivit prof. Nicolae Dumitru, referent în cadrul C.J.C.P.C.T. Dolj, vineri sunt așteptate Ansamblul „Rozele Calafatului” din Calafat, Grupul bărbătesc „Brâulețul” de la Celaru, rapsozii populari Ilie Bartoș (Celaru) și Viorel Rădoi (Pielești). Sâmbătă, craiovenii vor putea vedea și asculta pe esplanada TNC Ansamblul „Bobocica” din Băilești, Ansamblul „Alunelul” de la Galiciuica, Ansamblul „Izvorașul” din Bratovoești, rapsozii populari Gheorghe Marius, Cornel Popescu și Nelu Iovănescu (caval), iar duminică – Ansamblul „Alunelul” din Pielești, Ansamblul „Altița” de la Maglavit, vestita Fanfară de la Desa, rapsozii populari Valentina Simion (Pielești) și Ion Crețeanu (Craiova).

De asemenea, Târgul Meșterilor Populari va cuprinde și ateliere în cadrul cărora meșteri olari, lemnari, țesători și nu numai vor face demonstrații și vor iniția copiii în tainele unor meșteșuguri tradiționale.

Festinul tradițiilor se va încheia cu premii pentru creație, a căror valoare se ridică la 9.700 de lei

În ultima zi a Târgului, duminică, 27 octombrie, vor fi acordate premiile ediției, pe două secțiuni: Adulți și Copii și tineret. „Juriul concursului va fi alcătuit din meșteri populari valoroși, laureați ai Târgului, din specialiști și din reprezentanți ai publicului, cunoscători într-ale artelor tradiționale”, a precizat Cornel Bălosu. Răsplătite vor fi meritele deosebite în conservarea și perpetuarea tradiției, calitatea și valoarea creației, iar premiile vor consta în diplome, trofee și bani, valoarea totală ridicându-se la 9.700 de lei. Câștigătorul Marelui Premiu va primi 3.000 de lei, cel al Premiului I la Secțiunea Adulți – 1.800 de lei, cu 1.200 de lei urmând să plece acasă cel care va câștiga Premiului I la Secțiunea Copii și tineret.

Cornel Bălosu, șeful Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei: «Târgul Meșterilor Populari este foarte cunoscut. Ne pare rău că nu mai este inclus în programul Zilelor Craiovei… Dar, dintr-o perspectivă profesională, pentru noi este același Târg. Nu s-a schimbat absolut nimic, selecția noastră este aceeași. Noi încercăm, prin acest eveniment, să propunem valorile unui spațiu cultural exemplar, care înseamnă meșteșugul tradițional. Vor veni de la meșteri mari până la meșteri mai puțin cunoscuți. Avem și câteva noutăți, dar îi lăsăm pe craioveni să le descopere… Pentru că fiecare pavilion este o microexpoziție, fiecare meșter popular este o personalitate aparte, fiecare obiect este un însemn, fiecare vizitator este un spectator…».