Teatrul Naţional din Craiova va participa la Festivalul Naţional de Teatru cu „O scrisoare pierdută”

0
699

21 de spectacole: 49 de reprezentaţii x 16 săli de teatru = 10 zile de festival! Iată cum arată, în formulă aritmetică, cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, ce readuce, ca în fiecare toamnă, sărbătoarea pe scenele bucureştene, bucuroase de oaspeţi de soi. Li se alătură alte spaţii primitoare, aflate deja într-un tradiţional circuit al artelor în Capitală. Organizator al evenimentului este Uniunea Teatrală din România (UNITER), cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Primăriei municipiului Bucureşti, prin ArCuB.

De vineri, 25 octombrie, şi până duminică, 3 noiembrie, festivalul le propune spectatorilor o evadare din lumile virtuale, în care cu toţii ne refugiem adesea, şi revenirea la realitatea teatrală naţională de secol XXI, oferind un program de spectacole în care cifrele îşi recapătă importanţa autentică. Selecţioner unic şi director artistic al festivalului este criticul Alice Georgescu, aflată, în această calitate, la ultimul mandat.

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova este invitat să participe în festival la o secţiune specială dedicată lui „Caragiale, inevitabilul”, cu „O scrisoare pierdută” în regia lui Mircea Cornişteanu și scenografia Clarei Labancz. Două reprezentații ale spectacolului (de la orele 17.30 și 21.00) vor avea loc miercuri, 30 octombrie, în Sala Majestic a Teatrului Odeon. Din distribuție fac parte Ilie Gheorghe, Valentin Mihali, Adrian Andone, Constantin Cicort, Cerasela Iosifescu, Claudiu Bleonț / Marian Politic, George Albert Costea, Nicolae Poghirc, Valer Dellakeza, Ștefan Cepoi, Ștefan Mirea, Tudorel petrescu și Raluca Păun. „O scrisoare pierdută” a avut premiera pe scena craioveană pe data de 13 octombrie 2012, fiind cea de-a cincea montare a piesei în regia lui Mircea Cornişteanu, prima având loc în anul 1974.