Mariana-Venera Popescu, subprefect de Dolj, nu e un nume care să reverbereze în spaţiul public, asta şi datorită faptului că aparţine comunităţii macedonene, nu unuia sau altuia dintre consacratele partide doljene. Ceea ce nu o împiedică să etaleze, în orice împrejurare, un dozaj echilibrat de eficacitate şi discreţie. De altfel, nici nu e normal ca politicul să consituie o ocupaţie de fiecare clipă, un pariu perpetuu, un scop în sine. Când se face simţit în mod acut, e un semn de boală. Îmi displac ideologiile de ultimă oră ale activiştilor modelor corect politic, de pildă feminismul militant, dar asta nu înseamnă că refuz graţia feminină, o voce mai scăzută, o umoare mai răbdătoare, o minimală preocupare pentru flirt şi seducţie. Ca să nu lungesc introducerea, la ceea ce vreau să spun, cred că Mariana-Venera Popescu deţine şi misterul discreţiei, al slujirii, al probităţii, dar şi competenţei administrative. Sobră şi concentrată, nu face gesturi ample, nu-şi cultivă imaginea şi spune strictul necesar, când e cu adevărat nevoie. Vorbeşte limpede, fără regie, indiferentă la efectul retoric. A fost parlamentar de Dolj, a lucrat anterior la firme private, vorbeşte când trebuie şi spune ce trebuie spus. Pare pregătită în prealabil, pentru orice discuţie în care enunţă o părere. A avut de rezolvat, deunăzi, o problemă, nu insurmondatilă cum s-a dovedit, nu uşor surmontabilă, cum s-a probat, legată de proiectul de reabilitare, consolidare şi eficienţă energetică al Palatului Administrativ –sediul instituţiei prefectului de Dolj- un proiect care se va întinde pe 3 ani. De altfel, în aceste zile, atât sediul Consiliului Judeţean, cât şi cel al Prefecturii Dolj, se mută în alte spaţii, care se amenajează în prealabil. Neînţelegerea cu funcţionarii de la „centru” viza amplasarea panourilor fotovoltaice pe acoperişul clădirii şi în discuţie era o corectă interpretare a unui text aberant, din ordinul ministerului Culturii nr. 3568/22 decembrie anul trecut. Iată cum suna el: „Buna practică presupune evitarea amplasării de panouri în zone de vizibilitate directă, care să interfereze cu imaginea clădirii, în acest sens fiind alese soluţii de amplasamente pe faţade secundare sau anexe situate pe proprietate. Acoperişurile clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală de cele mai multe ori sunt realizate din materiale şi în tehnici care oferă clădirii statutul de arhitectura de patrimoniu, de aceea, pe cât posibil, integrarea panourilor fotovoltaice sau a panourilor solare ori lângă construcţie ori pe un teren învecinat. Chiar şi aşa, în cazurile în care este posibil, se recomandă şi integrarea unor sisteme de panouri fotovoltaice la nivelul acoperişului, în funcţie de valoarea istorică şi arhitecturală a anvelopei clădirii”, scrie în Metodologie. În continuare, Ministerul Culturii explică: „Pentru instalarea unor sisteme de producere a energiei regenerabile, pentru o clădire cu valoare istorică şi arhitecturală, în cazul în care nici una din soluţiile listate mai sus nu sunt disponibile în zona în care este amplasată clădirea aferentă, venim cu următorul set de soluţii alternative: consultarea cu administraţia locală în vederea identificării unui ghid oficial de arhitectură şi de intervenţii pentru astfel de clădiri; identificarea de terenuri adiacente în apropierea imobilului pentru dispunerea unui set de panouri fotovoltaice, pentru a genera necesarul electric pentru clădire: susţinerea unor cooperative locale de producere de energie, care să includă comunitatea în crearea de sisteme alternative de energie”. Să facem remarca, inocentă, că în premieră atenţia a fost atrasă de ziarul „Turnul Sfatului” din Sibiu, „şocat” de menţiunea din „Buna practică”, care recomanda ca panourile să fie amplasate pe un teren învecinat. În realitate, în prezent, există o serie de panouri fotovoltaice performante, de dimensiuni reduse, cu un design minimal, menite să nu distragă atenţia de la valoarea arhitecturală a clădirii, apte însă să producă cantităţile optime de energie. Subprefectul de Dolj a avut bătaie de cap premergătoare obţinerii avizului de la ministerul Culturii pentru un sediu, care figurează ca fiind în administraţia ministerului de Interne. Nu se bate cu pumnul în piept, că a cunoscut actele normative în vigoare şi le-a dat corecta interpretare, în litera şi spiritul lor. Nu licitează că înţelepciunea –Sophia- e o doamnă. Armele sale sunt precizia, detaliul, consecvenţa. Un om normal, care într-o demnitate publică, se vrea în slujba comunităţii. Altceva nici nu îşi doreşte.
