Poliţistul care nu cunoaşte legea, suportă consecinţele!

0
987

În noianul de fapte, unele „năstruşnice”, săvârşite de şeful postului de poliţie din Carpen, Lăcrăţeanu Vicenţiu Nicuşor, despre care am mai scris recent în ziarul nostru, toate incompatibile sau la „lizieră” cu calitatea de poliţist, se află una, la care sancţiunea a venit de la Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 6679/2022 din 6 septembrie a.c.. Agentul de poliţie Lăcrăţeanu Vicenţiu Nicuşor se află de mai mulă vreme în relaţii glaciale, puţin spus, cu primarul comunei, Vasilca Ştefan, pe care l-a vânat şi sancţionat contravenţional, după cum a crezut de cuvinţă. Şi-a umflat mai mult decât trebuia muşchii, cum a făcut-o şi pe la Sopot într-un trecut deloc îndepărtat. Când n-a mai avut muniţie la adresa primarului a aplicat sancţiuni cu caracter administrativ soţiei şi tatălui primarului, dar şi rudelor apropiate -toate acestea putând fi probate cu înscrisuri-, care au luat drumul justiţiei. Încă nu l-a sancţionat pe primar pentru că-i „cotcodăcesc” găinile după ce au ouat, dar timpul nu e pierdut. Prin procesul verbal de contravenţie seria PDJX nr. 33807 din 22 octombrie 2021, primarul Vasilca Ştefan a fost sancţionat contravenţional cu suma de 14.500 lei pentru blocarea drumului de interes local -strada Piţigoiului-, intrat în lucrări de reabilitare, în premieră şi în considerarea interesului public. Numai că Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Carpen, cum corect a reţinut instanţa de fond nu era administratorul străzii respective, fiindcă potrivit O.G. nr. 43/1997 „administrarea drumurilor judeţene se face de către consiliile judeţene, iar a drumurilor de interes local de către consiliile locale pe raza administrativ teritorială a acestora”. Logica juridică a judecătoarei Mariana Daniela Crăciunescu, în motivarea făcută, este deplin corectă, sesizând o subtilitate, care putea scăpa. Fără a stărui prea mult asupra argumentelor solide, evocate în cuprinsul motivării, să cităm că „sub aspectul legalităţii, instanţa a reţinut faptul că procesul verbal poate fi calificat drept un act administrativ, iar condiţiile de valabilitate ale acestuia sunt: respectarea competenţei, a formei şi procedurii de emitere, a conformităţii conţinutului actului cu actele juridice cu forţă superioară, precum şi cu scopul legii”. Concluzionând, procesul verbal de contravenţie menţionat nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 şi 17 din O.G. 2/2001, întrucât sancţiunea a fost aplicată unei persoane care este terţ faţă de raportul juridic evocat de agentul constatator(…), strada Piţigoiului din comuna Carpen, care se pretinde a fi fost ocupată, nu se afla în administrarea Unităţii Adminisrativ Teritoriale Carpen. Admiţând plângerea formulată de petentul Vasilca Ştefan, primarul comunei Carpen, instanţa a anulat procesul verbal de contravenţie şi l-a exonerat de la plata amenzii în cuantum de 14.500 de lei. Pârâta IPJ Dolj –postul de poliţie Carpen- este obligată acum la plata cheltuielilor de judecată (taxa de timbru şi 3.000 lei onorariu avocat). Urmează apelul, cererea urmând a se depune la Judecătoria Craiova, sub semnul nulităţii. Nu comentăm mai mult o soluţie judecătorească, care nu este definitivă. Dar comportamentul de ansamblu al şefului postului de poliţie Carpen, Lăcrăţeanu Vicenţiu Nicuşor, este o problemă. Fireşte nu trăim într-un ocean de rigoare morală sau etică. Dar când din vanitate, că despre aşa ceva este vorba, aplici primarului unei localităţi, cum e Carpenul, o sancţiune administrativă de 145 milioane lei vechi, cam „după ureche”, că eşti poliţist, dar nu îţi respecţi statutul prin comportamentul de zi cu zi (unele fapte sunt deja aduse la cunoştinţa conducerii IPJ Dolj), lucrurile nu sunt deloc în regulă. Se circumscriu mai degrabă unei note discordante de la statutul poliţistului, şi asta se plăteşte. Uneori scump.