Reghe: “Trebuie să facem sacrificii pentru a face performanţă”

0
739

La trei zile după ce s-au confruntat în Liga I, în Gruia, Universitatea Craiova şi CFR Cluj se duelează şi în Cupa României, joi, de la ora 21.30, în Bănie. Antrenorul Ştiinţei, deţinătoarea Cupei României, Laurenţiu Reghecampf, a prefaţat astfel partida cu campioana:

„Sper ca băieţii să aibă o altă atitudine, sper să fi înţeles ce le-am transmis şi să ne calificăm. Obiectivul este câştigarea Cupei României şi suntem obligaţi să facem un meci bun, pentru club, pentru fani, mai ales că la ultimul meci nu am arătat aşa cum trebuie. Nu este o revanşă, dar este un meci important din Cupa României, pe care trebuie să-l tratăm cu mare seriozitate. Dan Petrescu are luxul de a avea 3 echipe şi sunt sigur că va fi o echipă competitivă pe teren. Este echipa campioană, un club foarte bine organizat, joacă în cupele europene şi nu vor veni aici să nu se califice. Stilul lor de joc nu se va schimba, vor juca agresiv, dar la minge. Pot apărea la ei jucători care nu au jucat în meciul trecut, dar nu va fi vorba de echipa a doua, nu induceţi impresia că vom juca împotriva echipei secunde, vor fi jucători care au meciuri internaţionale şi sute de meciuri în Liga I. Vom juca cu CFR Cluj, nu cu echipa a doua a lor. Principalul obiectiv al nostru rămâne câştigarea campionatului, deşi nu arătăm bine, suntem pe locul 9, dar şi Cupa României este un obiectiv important şi trebuie să-i dăm importanţa cuvenită. Mai este un drum lung şi în campionat, dar de la partidă la partidă trebuie să nu mai lăsăm puncte şi să ne câştigăm meciurile. Nu se va întâmpla ca Univesitatea Craiova să nu fie în play-off, ştiu ce lucrăm, ce lot avem şi vom fi cu siguranţă în play-off. Nu am găsit o explicaţie pentru fluctuaţiile din joc, nu căutăm vinovaţi, ci trebuie să găsim soluţii. Eu cred că Screciu este un jucător foarte important, a gafat, dar i se poate întâmpla oricui, trebuie să susţinem jucătorii cu care încercăm să formăm o echipă bună, pentru a câştiga campionatul. Vor fi anumite schimbări, dar nu pentru că a greșit Screciu sau nu a jucat ceea ce trebuie Vlădoiu. Şi Screciu şi Vlădoiu trebuie susţinuţi. Nu ne-am prezentat cum voiam, nu asta îmi doresc să văd de la echipa noastră, le ştiu nivelul şi ei pot mult mai mult. Mateiu şi Bălaşa au fost excluşi din lot pentru meciul cu CFR, din motive pe care le-am transmis lor. Trebuie să schimbăm mentalitatea, să facem sacrificii” a spus Reghecampf.

Mijlocaşul Dan Nistor a declarat: „Este un meci foarte greu pentru noi, îmi doresc din tot sufletul să ne calificăm, sunt conştient de importanţa partidei, mai ales că anul trecut am câştigat trofeul. Cred că şedinţa pe care a ţinut-o Mister la finalul meciului trecut a fost de bun augur pentru noi. Trebuie să fim concentraţi în faţa porţii. E normal să greşesc pase, dar dacă nu încerci, nu greşeşti, iar pentru pasele înapoi explicaţia ar fi că încercăm să avem posesia în permanenţă. Sunt convins că şedinţa de după meciul trecut ne-a trezit. La Universitatea Craiova este tot timpul presiune, dar mie îmi place să joc sub presiune”.