MARIAN CIUTĂ – candidatul Pro România pentru funcţia de primar al comunei Afumaţi.

0
992

Vreau să văd nu numai dorinţa de a face lucruri, ci şi perseverenţa de a le implementa, pentru că şi copiii noştri merită un mediu în care să primească o educaţie modernă, să aibă o viaţă socială activă şi diversă, să îşi poată construi o carieră şi să îşi întemeieze o familie.

 

Marian Ciută: „Experienţa în câmpul muncii m-a făcut să mă dezvolt nu doar profesional, ci şi personal, fiind un parcurs plin de provocări şi adaptări la condiţii noi. Astfel, mi s-a demonstrat valoarea muncii şi rolul acesteia pentru a ajunge la succes.

 

Această experienţă încă mă transformă pe zi ce trece într-o persoană capabilă să gestioneze corect resursele umane, materiale şi financiare, fapt pe care îmi doresc să-l văd şi în cadrul Primăriei Afumaţi.

 

Vreau să văd nu numai dorinţa de a face lucruri, ci şi perseverenţa de a le implementa, pentru că şi copiii noştri merită un mediu în care să primească o educaţie modernă, să aibă o viaţă socială activă şi diversă, să îşi poată construi o carieră şi să îşi întemeieze o familie.

Aşadar, am hotărât să mă implic şi mai mult pentru a realiza aceste obiective, candidând la funcţia de primar al comunei noastre.

 

Îmi doresc să-mi fiţi alături, să construim împreună o echipă care să ofere condiţii de trai mai bune pentru toţi locuitorii comunei. Vă invit să începeţi chiar acum, deoarece comuna noastră trebuie transformată într-o comună cu adevărat europeană.

 

Vă mulţumesc şi vă aştept la vot!”