Sistemul “Alert”, funcţional în câteva săptămâni

0
386

telefonMesajele de pe sistemul “Alert” vor ajunge în cel mult un minut de la emiterea lor pe toate telefoanele din raza vizată de o calamitate, nu doar pe dispozitivele smartphone.De exemplu, un turist, ajuns într-o anumită zonă pentru care s-a dat o atenţionare, va primi pe telefonul său mesajul, indiferent de ce fel de dispozitiv are. Secretarul de stat, Raed Arafat, a declarat astăzi că sistemul va transmite doar mesaje care vizează situaţii grave. Premierul Mihai Tudose a avut, azi, o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cei ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), dar şi cu operatorii de telefonie, pe „Sistem Alert”. Costurile finale pentru implementarea acestui sistem pot ajunge până la patru milioane de euro, iar atribuirea va fi una directă.