Urmărit internaţional prins la Cetate

0
511

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a făcut public comunicatul  de presă, pentru ultimele 24 de ore. Cea mai importantă acţiune a fost cea a capturării unui urmărit internaţional. Este vorba de Balîncă Sorin, din comuna Cetate, în vârstă de 42 de ani.

„Pe 20 august , în urma măsurilor specifice întreprinse, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, în cooperare cu cei ai Secţiei 9 Poliţie Rurală din comuna Cetate, au organizat şi executat o acţiune în ceea ce priveşte persoanele urmărite în temeiul legii. În cadrul acesteia, a fost depistat un bărbat în vârstă de 42 de ani, pe numele căruia autorităţile judiciare din Spania şi Austria au emis două Mandate Europene de Arestare, pentru comiterea infracţiunii de furt, în cele două ţări. A fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, el fiind încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj”, a precizat agent principal Mihaela Gârd,  purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

La activitate au participat 63 de poliţişti

Oamenii legii au depistat şi persoane care conduceau autovehicule,  fără a avea permis. Astfel, poliţiştii de la Ciupercenii Noi au găsit un tânăr care conducea un automobil, fără avea permis, autoturismul figurând, ca radiat, din 2011, de către autorităţile belgiene .  De asemenea, specialiştii Biroului Rutier Craiova au depistat, în localitate, un bărbat de 50 de ani, care conducea un autoturism, având suspendat dreptul dfe a conduce. Au mai fost două de astfel de cazuri, tot în Craiova, pentru care s-au luat măsurile de rigoare. Nu este lipsită de importanţă şi activitatea desfăşurată de Serviciul Rutier Dolj, în colaborare cu Biroul de Drumuri Naţionale şi Europene, pentru combaterea indisciplinei manifesate de către pietoni în momentul traversării drumului public. La activitate au participat 63 de poliţişti, care au aplicat 129 de sancţiuni contravenţionale, 58 fiind pentru pietoni, iar cuantum amenzilor a fost de aproximativ 38.000 de lei.