Premierul Tudose: Nu l-am convins eu, nu am vorbit cu el
Directorul general al companiei aeriene de stat Tarom, Eugen Davidoiu, şi-a dat demisia, ieri-dimineaţă. Decizia sa a fost luată după ce la ultima şedinţă de guvern premierul Mihai Tudose a criticat managementul acestuia, în ultimul an fiind înregistrate pierderi de peste 104 milioane lei.
Şeful Tarom şi-a înaintat demisia cu toate că duminică anunţa că nu are motive să plece de la conducerea companiei, argumentând că a adus două aeronave noi şi că a început restructurarea „deranjând unele grupuri de interese” care „vor să dispară companiile de stat”. Întrebat, la Digi TV, dacă i s-a cerut demisia, directorul general de la Tarom a răspuns: „Nu am de ce să-mi dau demisia. Pentru ce să mi se ceară demisia, că am adus două aeronave noi? Că am început restructurarea companiei? Am deranjat, probabil, unele grupuri de interese, dar asta e”.
În schimb, premierul Mihai Tudose a anunţat, duminică seara, că va dispune Corpului de control să investigheze situaţia de la Tarom, companie care a înregistrat o pierdere istorică, el subliniind că aceasta nu va fi închisă sau vândută, dar că e necesar să intre pe profit.
Premierul Mihai Tudose: Nu l-am convins eu, nu am vorbit cu el
Premierul Mihai Tudose a declarat, luni dimineaţa, referitor la demisia directorului general Tarom, că nu l-a convins el, nu a vorbit cu acesta, precizând că nu e cazul ca ministrul Transporturilor să-şi dea demisia.
Întrebat despre demisia directorului general Tarom, care ar fi spus că este “curat ca lacrima”, premierul Mihai Tudose a precizat: „Despre lacrimi o să mai vorbim noi. Ce spune domnia sa e problema domniei sale. Nu l-am convins eu, nu am vorbit cu el”. Totodată, Mihai Tudose a precizat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, nu ar trebui să-şi dea demisia ca gest de onoare.